Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Orchestra Simfonică a celor 100 de viori din Budapesta vine la Oradea

Cu ocazia Carnavalului Florilor

Orchestra Simfonică a celor 100 de viori din Budapesta vine la Oradea

Carnavalul Florilor din Debrecen, unul dintre cele mai renumite festivaluri din Europa Centrală, va avea loc în perioada 14 - 21 august 2018, așteptând marele public cu mai mult de 50 de programe în decursul celor opt zile.

Cinci care alegorice vor fi prezente și la Oradea și la Diosig
Oradea întâmpină și anul acesta carele alegorice, alături de orașul Debrecen din Ungaria. În data de 21 august explozia de culoare și voioșie va mărșălui din Debrecen până în centrul Oradiei, după care, în 22 august va ajunge și pe Valea Ierului, respectiv în localitatea Diosig.
În acest an vor fi prezente cinci care alegorice la Oradea, respectiv în Valea Ierului: carul cu Coroana Sfântului Ștefan, carul comun Oradea-Debrecen, care va reprezenta valorile culturale ale celor două orașe, simbolizate de Teatrul din Oradea și Teatrul din Debrecen, carul comun al celor două consilii județene, care va simboliza tradițiile oenologice ale regiunii, carul realizat de Aquatikum Debrecen și carul realizat de centrul comercial Forum din Debrecen.
Carele vor fi însoțite de ansambluri de dans popular, dans modern și majorete, iar formația care va însoți carul comun în Debrecen și de asemenea cea care va deschide alaiul carelor din Oradea va fi Ansamblul Folcloric ,,Bihorul".
Marți, 21 august, de la ora 10.00, carele alegorice care sosesc din Debrecen vor staționa pe banda de evitare a sensului giratoriu la intersecția străzilor Dacia cu Transilvania, după care la ora 14.00 parada va porni către Piața Unirii pe traseul: Bulevardul Dacia - Bulevardul Decebal - Strada Tudor Vladimirescu - Piața Unirii. Ajungând la destinație în jurul orei 15.30, carele vor fi dispuse pe calea de trafic din Piața Unirii, unde vor putea fi admirate până la ora 22.30.
Concertul Orchestrei Simfonice Țigănești din Budapesta - 100 de viori
Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR) a pregătit și un eveniment inedit, invitând la Oradea Orchestra Simfonică Țigănească din Budapesta, care va susține un concert extraordinar în cadrul Carnavalului Florilor pe scena din Piața Unirii. Scena va avea o dimensiune de 14x14 m, fiind cea mai mare scena montată vreodată în Piața Unirii. Aceasta va fi amplasată în mijlocul pieței iar scaunele vor fi dispuse cu spatele spre stația de tramvai. 
„Evenimentul are deja o tradiție de 13 ani și în fiecare an participarea comunității la acest eveniment este foarte mare. Motivul unui astfel de demers are în spate dorința de a crește acest eveniment și de a le oferi participanților un eveniment de cea mai mare calitate culturală", a declarat Mihai Jurca, directorul APTOR.
Budapest Gypsy Symphony Orchestra va urca pe scenă la ora 20.00 cu un repertoriu de creații clasice inspirate din folclorul țigănesc, printre care se vor regăsi piese clasice precum „William Tell Overture" de Gioacchino Rossini, „Dans ungar nr. 5" și „Dans ungar nr.1" de Johannes Brahms, „Palotás" de Ferenc Erkel, „Csárdás" de Vittorio Monti, „Die Fledermaus Overture" și „Tritsch-Tratsch-Polka" de Johann Strauss II, „Ciocârlia" de George Enescu, precum și muzică tradițională la țambal („Cimbalom's themes").
Pe lângă repertoriul specific al orchestrei, concertul va aduce în fața publicului și un moment inedit dedicat „celei mai bihorene dintre viori", vioara cu goarnă. Varga Carol (Zbiciu) va fi instrumentistul care va cânta la vioara cu goarnă și care va fi acompaniat de către orchestră pe anumite momente, după partiturile scrise de Liviu Buțiu, pentru acest moment special.
Înfiinţată în anul 1985 la Budapesta, orchestra numită și Orchestra celor 100 de viori, este formată din muzicieni ţigani. În 2014 orchestra a fost desemnată "hungaricum", fiind astfel inclusă între comorile naţionale ale Ungariei. (B.P.) 

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 13:17:05 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)