Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Stagiunea 2018-2019 la Teatrul ,,Regina Maria”

Poate vă interesează

Stagiunea 2018-2019 la Teatrul ,,Regina Maria”

Stagiunea 2018-2019 începe la Teatrul ,,Regina Maria" în luna septembrie cu o serie de spectacole care au reușit să ridice publicul în picioare la fiecare reprezentație.

Însă, noul an teatral se anunță a fi extraordinar din toate punctele de vedere: pe lângă faptul că se reiau cele mai iubite spectacole din stagiunile trecute, se pregătesc proiecte noi, care vor cuprinde opere atât din dramaturgia clasică, cât și din cea contemporană, vor reveni regizori care au făcut istorie pe scena teatrului orădean și ne vom întâlni și cu unii noi, care cu siguranță ne vor surprinde prin metodele lor deosebite de creație.
Stagiunea se deschide cu o noutate! Spectatorii pot consulta programul Trupei Iosif Vulcan a Teatrului ,,Regina Maria" care este stabilit până în luna decembrie și își pot achiziționa deja bilete pentru reprezentațiile pe care doresc să le vizioneze de la Agenția Teatrului și de pe site-ul biletmaster.ro.
În noul an teatral fiecare dintre cele trei trupe care intră în componența Teatrului ,,Regina Maria" a pregătit surprize frumoase pentru publicul orădean.
Prima premieră a stagiunii va avea loc duminică 14 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Arcadia și aduce în prim plan un regizor orădean tânăr, care și-a finalizat studiile la Viena, Alexandru Weinberger-Bara. Acesta va pune în scenă un text scris de unul dintre cei mai controversați scriitori suedezi ai vremii lui: „Domnișoara Iulia", de August Strindberg.
Trupa Iosif Vulcan pregătește pentru luna noiembrie și o premieră la Sala Mare, un text contemporan din dramaturgia turcească: „Avalanșa", de Tuncer Cücenoglu. Spectacolul va fi regizat de Petru Vutcărău, regizor și actor originar din Republica Moldova, cunoscut și apreciat de publicul orădean, care se va afla la a șaptea colaborare cu Teatrul ,,Regina Maria".
În a doua parte a stagiunii, ne vom putea bucura de încă trei premiere: un spectacol din dramaturgia clasică, regizat de Claudiu Goga, artist multi-premiat, deținător al unui premiu UNITER încă de la debut, un spectacol din dramaturgia americană contemporană, regizat de Erwin Șimșensohn, un tânăr director de scenă, a cărui activitate artistică a fost deja recompensată cu nominalizări și premii importante, bucurându-se chiar de o nominalizare pentru Cea mai bună regie în cadrul Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, ediția 2016 și un spectacol din dramaturgia contemporană românească, regizat de Radu Iacoban, al cărui nume a devenit din ce în mai cunoscut în teatrul românesc, conturându-se sub o triplă etichetă, de actor, de regizor şi de dramaturg.
De asemenea, se va relua un proiect apreciat de publicul orădean: „Uciderea lui Gonzago", de Nedialko Yordanov, regizat de Petru Vutcărău la teatrul din Oradea în 2010.
Spectatorii vor avea la dispoziție în stagiunea 2018 - 2019 patru tipuri de abonamente: de premieră, standard (adulți), pentru pensionari și pentru studenți și vor putea fi achiziționate în perioada 1 septembrie - 1 noiembrie 2018 de la Agenția Teatrului.
Trupa Arcadia ne va încânta și anul acesta cu proiecte care se vor adresa micilor spectatori, precum „Regele Smoc de Barbă" și „Apolodor, pinguinul călător", dar pregătește și alte surprize, care cu siguranță vor stârni un val de entuziasm în rândul publicului de toate vârstele. Noutățile stagiunii vor fi două mari spectacole, care se vor adresa în primul rând copiilor de 12 - 13 ani: „Isprăvile lui Păcală", în regia lui Petre Ghimbășan și „Cei trei muschetari", o adaptare după celebrul roman al lui Alexandre Dumas.
Ansamblul Artistic Profesionist Crișana se pregătește de sărbătoare, cum altfel, decât prin spectacol: un concert extraordinar dedicat Centenarului Marii Uniri, prin care va reuși să redea, prin muzică tradițională, dans și cântec, puțin din ceea ce înseamnă România.
Sperăm ca și stagiunea aceasta să ne bucurăm de dragostea dumneavoastră, să ne onorăm actorii prin săli pline la spectacole și aplauze necontenite, îmbogățind astfel împreună viața culturală orădeană. Vă așteptăm la teatru!
Biletele pentru spectacolele primei părți a stagiunii 2018 - 2019 s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului, de marți până vineri în intervalul orar 12..00 - 18.00, iar în weekend între orele 10.00-13.00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.
Florina Dometi

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:22 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.