Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Bergerat Monnoyeur continuă Școala Operatorilor de Utilaje în România

Pentru lansare în România

Bergerat Monnoyeur continuă Școala Operatorilor de Utilaje în România

Bergerat Monnoyeur continuă proiectul „Școala Operatorilor", luna aceasta obținând re-certificarea pentru organizarea programului de specializare Mașinist la Mașini pentru Terasamente.

Până în prezent, peste 100 de operatori au fost instruiți și au absolvit acest program unic pe piața românească, pentru că oferă (pe lângă conceptele teoretice predate) practică pe utilaje de construcții în condiții de șantier. Școala Operatorilor anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru sesiunea de cursuri care începe în luna octombrie 2018.
Așa cum ,,practica fără teorie este oarbă" după cum spune un vechi proverb românesc, tot așa și teoria dacă nu este aplicată practic nu este suficientă, mai ales când vorbim despre utilaje dotate cu tehnologii de ultimă generație, menite să facă munca operatorilor mult mai eficientă și mai ușoară. Deși companiile de construcţii fac anual investiţii de ordinul sutelor de mii de euro pentru achiziţia de utilaje și echipamente tot mai performante, care să consume mai puţin și să aibă o productivitate ridicată, adeseori contribuția  factorului uman la buna desfășurare a unui proiect este ignorată. Un operator bine pregătit va obţine întotdeauna rezultate mai bune decât unul pregătit insuficient, indiferent dacă ne referim la calitatea lucrării, la costurile de execuție sau la timpul de realizare al acesteia.
Pentru a răspunde acestei nevoi de piață, Bergerat Monoyeur anunță continuarea Școlii Operatorilor cu programul de specializare pentru ocupația: Mașinist la Mașini pentru Terasamente - cod COR 834201. Cursul se derulează pe parcursul a patru săptămâni, implicând 100 de ore de formare teoretică și practică, instruirea derulându-se la sediul Bergerat Monnoyeur din Mogoșoaia sau Timișoara. Compania anunță acum deschiderea înscrierilor pentru sesiunea care va avea loc în luna octombrie. Cursanții vor fi implicați în activități de pregătire a terenului, excavare, săpare de șanțuri, încărcare de material, nivelare și toate celelalte sarcini de lucru obișnuite pe un șantier.
,,Avem trei traineri acreditaţi care predau 35 de ore de teorie, pe baza manualelor, și 65 de ore de practică pe utilaje și simulatoare. În România suntem singura companie de formare care oferă practică în condiţii de șantier, cursanţii având la dispoziţie atât simulatoare performante, cât și circa 10 utilaje diferite (între 5 și 25 de tone greutate). De altfel, examenul final conţine proba scrisă - test grilă - și proba practică și se susţine în faţa unor specialiști externi desemnaţi de comisia de autorizare de la Autoritatea Naţională pentru Calificări", a declarat Liviu Neagu, director general Bergerat Monnoyeur România.
Încă din 2014, Bergerat Monnoyeur România, reprezentant al mărcii Caterpillar pe piața locală, a deschis Școala Operatorilor, fiind acreditată de către Ministerul Educaţiei Naţionale și Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice să susţină cursuri de specializare pentru ocupaţia „Mașinist la Mașini pentru Terasamente". Investiția în formarea personalului este cea care poate face diferența pe termen mediu și lung, întrucât chiar dacă pe termen foarte scurt poate fi considerată o economie, pe termen lung sigur va însemna o pierdere dacă luăm în calcul tendința contractorilor de a impune limite de timp și buget celor care execută lucrările.
,,Aș compara exploatarea corectă a unui utilaj pe șantier cu Formula 1. Majoritatea dintre noi conducem de ani buni, însă nu am face faţă pe un circuit. Operatorul, ca și pilotul de curse, trebuie să simtă mașina, trebuie să știe cât și cum să ceară, ca să obţină performanţă. Un operator care beneficiază și de pregătire teoretică va ști să comunice altfel atât cu utilajul, cât și cu „echipele de la standuri". Astfel mecanicii vor depista rapid și eficient ceea ce trebuie remediat sau îmbunătăţit, iar operatorul va putea trata lucrarea corespunzător și în cel mai scurt timp. În ultimii ani lucrările de construcții devin din ce în ce mai rafinate, mai pretențioase, uneori se lucrează cu materiale sensibile, iar operatorii calificați de utilaje sunt cei care, în condiţii normale de piaţă, pot face diferenţa la sfârșit de an între profit și pierdere", a mai spus Liviu Neagu.
Mai multe detalii și impresii video despre Școala Operatorilor Bergerat Monnoyeur la: https://youtu.be/ZVUO4TRlf2Q sau https://www.bm-cat.ro/scoala-operatorilor
Despre Bergerat Monnoyeur România și Grupul Monnoyeur
Bergerat Monnoyeur, dealer Cat® de peste 80 de ani și parte a Grupului Monnoyeur, este  reprezentantul exclusiv al producătorului american Caterpillar în România și Republica Moldova. Leader de piață și promotor de soluții tehnice și financiare avansate, Bergerat Monnoyeur este partenerul și prietenul dumneavoastră. Mai multe detalii despre Bergerat Monnoyeur găsiți la: www.bm-cat.ro
Grupul Monnoyeur oferă echipamente, servicii și consultanță pentru profesioniștii din diverse domenii de activitate. Este prezent în România și prin companiile:
Eneria este specializată în soluţii de producere a energiei şi motorizare. Concesionar exclusiv al Caterpillar în România, Eneria a dezvoltat un portofoliu consistent de proiecte în diferite domenii de activitate.
SITECH România Construction Technology vine în întâmpinarea nevoilor antreprenorilor din domeniul construcţiilor civile şi industriale oferind întreaga gamă de produse și soluții Trimble.
Mai multe detalii despre prezența globală găsiți la: http://www.bm-cat.ro/
(Monica M.)

Trimite email
sâmbătă, 26 septembrie 2026 la 07:52:16 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...