Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Ghidul relației de cuplu”, de Raluca Rusu

Miercuri, la Primăria Oradea, va fi lansată cartea

„Ghidul relației de cuplu”, de Raluca Rusu

Academia Civică Bihor, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, vă invită miercuri, 3 octombrie 2018, de la ora 17.30, în sala mare a Primăriei, la lansarea cărții „Ghidul relației de cuplu", de Raluca Rusu.

Apărută în 2018 la Editura Cartea Românească, cartea a devenit best-seller, fiind apreciată atât de specialiști, cât și de publicul larg. Volumul va fi prezentat de doamnele Andreea Maier și Irina Gherghilescu, specialiste în acest domeniu. În deschiderea evenimentului, Sabin Mureșan va susține un scurt recital muzical cu acompaniament de chitară.
Despre Raluca Rusu
Născută în 1985 în Baia Mare, mamă a trei copii, Raluca Rusu a studiat Psihologie și Drept la Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca. În prezent locuiește și activează profesional în Cluj-Napoca, fiind consilier de dezvoltare personală și specialist în terapia de cuplu. Împreună cu soțul său, profesorul Daniel Rusu, a dezvoltat proiectul „Jurnal de cuplu". (B.P.)
În foto, Raluca și soțul său, Daniel
Sursa: Graiul Maramureșului

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 05:07:00 Ora de vară a Europei de Est