Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Universitatea Agora din Oradea a marcat majoratul ,,în familie, acasă” - în Aula Albastră

La 1 octombrie, la 18 ani, într-un nou an universitar

Universitatea Agora din Oradea a marcat majoratul ,,în familie, acasă” - în Aula Albastră

Universitatea din Oradea a sărbătorit 55 de ani de învățământ superior la Teatrul ,,Regina Maria". Universitatea Agora a marcat cei 18 ani ,,în familie, acasă" - în Aula Albastră.

În anul Centenar al Marii Uniri, 2018, părinții Agorei, rectorul fondator, domnul profesor univ. dr. ing. Mișu-Jan Manolescu și decanul fondator, doamna profesor univ. dr. Adriana Manolescu, au avut alături, în prezidiu, decanii Universității, doamna profesor univ. dr. Ana-Elena Iancu și domnul decan Casian Butaci, domnul rector Ioan Dzițac fiind în Tunisia.
,,Salutări calde din Africa de Nord pentru studentii-boboci, precum și pentru toată comunitatea Agora, de aici din Tunisia, unde particip la pregătirea conferinței internaționale SETIT 2018, organizată de Universitatea din Sfax.
Mai multe cuvinte le voi adresa tuturor, în direct, la deschiderea Simpozionului Internaţional ,,Brainstorming în Agora Cercurilor Studențești", BACStud2018, ediția a IV-a, 18-20 octombrie 2018, http://univagora.ro/ro/conferinte/bacstud2018/, alături de doi Doctori Honoris Causa ai Universitatii Agora, Acad. Florin Gheorghe Filip si Acad. Gheorghe Paun".
În rest, nimic festiv. O ,,întâlnire de lucru".
Distinșii părinții ai Agorei le-au prezentat studenților ,,boboci" devenirea Universității. De sărbătorit, am sărbătorit în vară, la cursul festiv, la Casa de Cultură a Sindicatelor, întâiul sediu.
Domnul președinte Mișu-Jan Manolescu, președintele Consiliului de Administrație, le-a vorbit ,,bobocilor" despre mobilitate, despre pregătirea competentă ,,pentru marea piață europeană a muncii, în care trebuie să te ,,bați" pentru un job și un salariu foarte bun cu  colegi de generație din oricare dintre țările europene, pentru a accede în multinaționale" și nu numai. Decanul Facultății de Științe Juridice și Administrative, doamna profesor univ. dr. Ana-Elena Iancu, i-a îndemnat pe studenți să trăiască prezentul, pregătind viitorul, să fie deschiși și disponibili pentru a se forma ca specialiști, să participe la toate evenimentele științifice care vor urma și care îi vor viza, simpozionul studențesc BACStud 2018, în 18-20 octombrie și Conferința anuală a Facultății, în 19 octombrie, cu deschiderea la Primărie și dezbaterile pe secțiuni în Universitate. Decanul Facultății de Științe Economice, domnul conf. univ. dr. Casian Butaci, le-a ,,furat" primele zâmbete cu o glumă de statistician, după care, în poziție verticală, a intrat în miezul problemelor, prezentându-le practicienii universității antreprenoriale.
Urăm tuturor studenților și cadrelor didactice, un nou an universitar rodnic în anul Centenar al Marii Uniri!
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze (42 de poze), accesați Galeria foto: Universitatea Agora din Oradea a marcat majoratul ,,în familie, acasă” - în Aula Albastră.

Trimite email
luni, 21 septembrie 2026 la 02:24:29 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album