Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Primăria va investi în tinerii talentați în domeniul IT

Realizează-te în Oradea!

Primăria va investi în tinerii talentați în domeniul IT

Primarul Ilie Bolojan, împreună cu directorul economic al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, a susținut vineri, 19 octombrie 2018, o conferință de presă în care a prezentat principalele măsuri de sprijinire a domeniului IT în Municipiul Oradea.

Aceste măsuri se regăsesc în programul ,,Realizează-te în Oradea!", al cărui obiectiv principal este creșterea gradului de  interacțiune între municipalitate, liceele orădene, universitate și firmele orădene consacrate din domeniul IT, oferind o șansă reală tinerilor de a rămâne sau de a reveni în Oradea.
La conferința de presă a participat și Gabriel Ciordaș, reprezentant al firmei  SC Smartware SRL.
Astăzi, pilonii economiei Municipiului Oradea sunt reprezentați de comerț, industrie, construcții și transporturi. Aceste sectoare de activitate sunt însă limitate în dezvoltare de infrastructură și de forța de muncă disponibilă.
Dacă în trecut, se aștepta ca economia locală să evolueze pe aceleaşi principii extensive, dominate de proiecte industriale și  rezidenţiale, în prezent înţelegem că pentru a asigura dezvoltarea economică viitoare trebuie să ne așteptăm la transformări structurale. Astfel, alături de sectoarele reprezentantive astăzi, trebuie susținută dezvoltarea serviciilor turistice și cele de IT, care pot dinamiza o economie locală sustenabilă.
Motoare de dezvoltare pentru economia orădeană
Primarul Ilie Bolojan a amintit domeniile importante care trebuie avute în vedere pentru a crea condițiile care să mențină dezvoltarea orașului în ritmuri importante în anii următori: dezvoltarea sectorului IT, o bună conectivitate la sistemul european de transport, dezvoltarea învățământului universitar, dezvoltarea zonei de turism, inclusiv a sectorului de turism balnear.
,,Nu o primărie schimbă fața unui oraș"
,,Nu o primărie schimbă fața unui oraș și nu un guvern rezolvă problemele cetățenilor, ci o primărie și un guvern sprijină cetățenii să schimbe fața unui oraș și a unei țări. Industria va ajunge la un nivel de consolidare, care nu ne va mai permite ca, doar bazându-ne pe industrie, să susținem acest ritm de dezvoltare. Orașul Oradea nu are o politică de a acorda gratuități de ordin social, ci are o politică de a investi în dezvoltare. Astfel, am gândit un pachet de servicii care să îi rețină pe tinerii talentați în Oradea. Principalul nostru scop este să asigurăm motoare de dezvoltare pentru economia orădeană", a spus primarul Ilie Bolojan.
Astfel, Primăria Oradea va avea în fiecare an bugete dedicate proiectelor din domeniul IT care se desfășoară în Oradea. Primăria Oradea se va asocia cu antreprenori care au deja expertiză în piața IT. De menționat că vor putea veni și antreprenori din alte orașe care vor dori să își dezvolte afaceri IT la Oradea. Cei care vor beneficia de aceste credite vor putea deveni acționari la companiile respective.
,,Realizează-te în Oradea!"- program elaborat de Primăria Oradea și firmele locale din domeniul IT
Conștienți de posibilitățile de creștere ale acestui domeniu, precum și de rolul pe care IT-ul îl are în toate sectoarele de activitate locale, ținând cont de interesul crescut al tinerilor pentru domeniul IT, municipalitatea orădeană își propune să se implice activ în dezvoltarea ecosistemului tech din Oradea, dorind să devină un pol național de dezvoltare în domeniul IT.
Pornind de la acest obiectiv general, autoritatea locală, alături de reprezentanții firmelor locale din domeniul IT, au elaborat un program de măsuri intitulat ,,Realizează-te în Oradea!"
Pachetul de măsuri propus în acest  program cuprinde: constituirea unui fond de investiții pentru susținerea start-up-urilor orădene din domeniul IT; reducerea impozitului pe proprietate pentru spațiile utilizate de companii din domeniul IT; susținerea financiară a studenților înscriși la universitățile din Oradea, specializări axate pe un curriculum din domeniul IT (suportarea din bugetul local a cheltuielilor de cazare și masă); organizarea de întâlniri ale elevilor din ciclul liceal cu reprezentanții firmelor de IT locale; încurajarea elevilor de la liceele orădene să se înscrie la facultățile cu specializarea din domeniul IT din cadrul universităților din Oradea (burse școlare pentru elevi din clasa a XI-a și a XII-a).
Companiile din sfera IT vor oferi mentorat tinerilor antreprenori
Dl. Gabriel Ciordaș, reprezentant al firmei SC Smartware SRL, dar și al companiilor care activează în domeniul IT local, a vorbit despre Oradea ca despre orașul care va deveni în următorii cinci ani unul foarte important pe harta IT-ului românesc.
,,În cinci  ani, Oradea va concura cu cele mai mari orașe în domeniul IT. Noi cei din sfera IT nu vom fi doar niște arbitri, vom participa și noi cu fonduri proprii și în plus vom oferi mentorat. Din patriotism local, mi-aș dori să ofer din experiența mea celor care vor să rămână în Oradea și să-și dezvolte afacerea în Oradea. Îmi doresc să-i încurajez pe antreprenori să-și facă produsul propriu, pe care apoi să îl vândă. Nu îmi doresc să vindem inteligența ca materie primă".
Măsuri pe trei paliere: licee, universitate și companii locale din domeniul IT
Directorul economic al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, a explicat situația de facto: ,,Sistemul IT are o capacitate de extindere exponențială, el fiind foarte atractiv pentru forța de muncă. Am sesizat că există un număr mare de firme cu puțini angajați, puține sunt cele care au peste 100 de angajați. Acest lucru ne arată că sectorul IT crește prin proiecte individuale. Am constatat, de asemenea, existența unui număr mic de specialiști, pentru că mulți liceeni înscriși la profile matematică-informatică iau calea altor centre universitare. Universitatea Oradea are însă o bază didactică solidă și  poate contribui la pregătirea universitară a acestor elevi. Pentru atingerea acestor obiective și pentru implicarea activă a tuturor factorilor angrenați în realizarea acestui deziderat, municipalitatea orădeană propune  o serie de măsuri structurate pe trei paliere: nivelul liceelor, respectiv profilul real, specializarea matematică/ informatică, nivelul universitar și nivelul companiilor locale din domeniul IT.
Într-o primă fază, programul ,,Realizează-te în Oradea!"  va intra în dezbatere publică, probabil va suferi unele modificări, după care va fi supus aprobării Consiliului Local.
În acest moment, programul ,,Realizează-te în Oradea!" cuprinde următoarele măsuri:
1. Acordarea de burse elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, înscriși la liceele/colegiile din învățământul preuniversitar de stat din rețeaua școlară a Municipiului Oradea, profilul real, specializarea matematică/informatică, în sumă de 200 lei lună.
Bursa va fi finanțată din bugetul local al Municipiului Oradea și se va acorda elevilor din clasa a XI-a, începând cu semestrul II (din luna februarie a anului), iar pentru elevii din clasele de a XII-a pe tot parcursul anului școlar. Pentru anul școlar 2018-2019, bursele se vor acorda atât pentru clasa a XI-a cât și pentru clasa a XII-a, începând din luna februarie a anului 2019.
2. Alocarea de fonduri din bugetul local pentru sprijinirea studenților din alte localități înscriși la universitățile din Oradea, nivel/studii universitare de licență care învață la specializări cu un curriculum axat pe domeniul IT, pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea și masa.
3. Acordarea de facilități fiscale (reducerea impozitului pe clădiri) pentru imobilele în care își desfășoară activitatea firmele de IT.
Măsura urmează a fi implementată începând cu 1 ianuarie 2019 printr-o schemă de minimis pentru contribuabilii bugetului local al Municipiului Oradea care beneficiază de reducerea impozitului pe clădiri utilizate de firme de IT, schemă aprobată în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
4. Constituirea unui fond de investiții local, constituit din aportul Municipiului Oradea și al unor companii din domeniul tech, cu scopul sprijinirii firmelor locale de tip start-up din domeniul IT.
Fondul de investiții va fi administrat de o societate comercială pe acțiuni înființată de Municipiul Oradea (prin Agenția de Dezvoltare Locală Oradea) împreună cu companii cu experiență în domeniul IT&C. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 13:17:05 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)