Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Magia Crăciunului - ,,Christmas cards exchange, 2018”

„Unitate în diversitate”

Magia Crăciunului - ,,Christmas cards exchange, 2018”

77 de profesori din 26 de țări și-au unit forțele într-un proiect eTwinning ,,Christmas cards exchange, 2018". Proiectul își propune ca școlile implicate să facă schimb de felicitări pentru Crăciun, lucrate de către elevi de 6-12 ani, dar și de obiceiuri și tradiții de Crăciun, specifice fiecărei țări.

Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" din Oradea, clasa a IV-a B, prof. Maria Duma,  este parte a Grupului nr. 5, „Santa's Workshop" și colaborează cu școli din: Albania, Bulgaria, Danemarca, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Polonia, Spania și Turcia.
În prima fază a proiectului, până la 15 noiembrie 2018, fiecare școală trimite cel puțin 10 felicitări fiecărui partener de proiect, realizează materiale cu felicitările lucrate, pe care le postează pe portal, urează tuturor, în propria limbă ,,Crăciun fericit!"
Felicitările primite vor fi aranjate într-o expoziție, care va fi vizitată de cât mai mulți elevi și părinți, urmând apoi să fie create materiale video cu orașul natal, decorat de sărbătoare, cu tradiții specifice, cu cântece specifice, astfel încât magia sărbătorilor locale să facă înconjurul întregii Europe.
Felicitările noastre au plecat spre cele zece țări-partenere și așteptăm, cu sufletul la gură, să ne bucurăm de operele de artă create de colegii noștri de pe alte plaiuri europene!
Prof. Maria Duma
 
Felicitări, Maria!
Felicităm ambasadorii noștri, mesagerii de la Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" din Oradea, clasa a IV-a B, îndrumați de prof. Maria Duma! - Ovi
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Magia Crăciunului - ,,Christmas cards exchange, 2018” 

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:57:25 Ora de vară a Europei de Est