Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Echipamente de joacă pentru copiii din creşe

Proiect de responsabilitate socială

Echipamente de joacă pentru copiii din creşe

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, în cadrul unui acord de colaborare cu Danlar Logistic Solutions SRL, a pus bazele unui proiect de responsabilitate socială, al cărui obiect îl reprezintă sprijinul reciproc şi acordarea de suport social beneficiarilor serviciilor acordate de către DASO.

Proiectul, încheiat pe durată nedeterminată, este unul de responsabilitate socială, al cărui beneficiar este Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, respectiv creşele orădene.
Astfel, vineri 2 noiembrie 2018, Restaurantul Tom Beer, din cadrul Danlar Logistic Solution SRL (situat în Oradea, Str. Traian Moşoiu Nr.3) şi-a deschis uşile iubitorilor de gusturi rafinate. Inaugurarea restaurantului, prima manufactură de bere artizanală, cu cramă şi terasă, a adunat peste 60 de persoane şi s-a desfăşurat într-o atmosferă de petrecere. Participanţilor li s-a oferit, gratuit, preparate tradiţionale româneşti şi diverse sortimente de bere şi au donat sume de bani pentru a sprijini achiziţia de aparatură de joacă exterioară pentru copiii din creşe.
Seara a fost „condimentată" cu o reprezentaţie a Ansamblului de Vest, ai cărui protagonişti au fost răsplătiţi cu un ropot de aplauze.
La eveniment au participat atât reprezentanţi ai administraţiei publice locale: dl viceprimar Florin Birta şi dna Arina Moş, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, cât şi reprezentanţi ai societăţii civile.
„Ne bucurăm că iniţiativa noastră a găsit deschiderea din partea antreprenorului. Suntem încântaţi că au înţeles că numai împreună, administraţia publică locală şi societatea civilă, reuşim să facem proiecte frumoase şi utile pentru comunitatea noastră, să contribuim la îmbunătăţirea serviciilor sociale acordate de instituţia noastră", a declarat directorul DASO, dna Arina Moş.
Din banii strânşi, Danlar Logistic Solution SRL va achiziţiona primul echipament de joacă pentru exterior, la două creşe, Creşa „Căsuţa din Poieniţă" şi Creşa „Micul Fluturaş", situate pe Str.Poieniţei Nr. 2a.
Consuella Govor

 

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:36:15 Ora de vară a Europei de Est