Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Revelionul și Anul Nou 2009 cu bucurii și fericire!

Din partea lui Ovidiu DAN

Revelionul și Anul Nou 2009 cu bucurii și fericire!

Dragii mei cititori („pe sticlă” – cum ar spune unii... sau pe LCD), prieteni și parteneri, mai mici și mai mari, la cumpăna dintre ani, când fiecare și-a dorit distracție sută la sută, înclin să cred că vrerea fiecăruia se va împlini spre bucuria generală.

Așa să fie! Să-l petreceți cu bine și cu sănătate pe 2008 care se îndreaptă cu pași repezi spre Apus. La Răsărit, se pregătește să ni se arate 2009, cu tot fastul, parcă mai orgolios, mai colorat și mai exigent!
Fie ca noul venit să ne aducă mai multe bucurii și mai multă liniște sufletească, înțelegere și dragoste, speranță și rațiune întru binele tuturor.
Dragi prieteni, împreună putem reuși mult mai mult(e)! Credeți pozitiv și fiți convinși de energiile și capacitățile proprii, fiți optimiști, credeți în steaua voastră norocoasă!
LA MULÞI ANI!
Cu Dumnezeu înainte!
(Ovi DAN)

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 01:30:16 Ora de vară a Europei de Est