Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Aquaparkul Nymphaea, Zoo și Ștrandul Ioșia au program normal în minivacanță

Vă așteptăm!

Aquaparkul Nymphaea, Zoo și Ștrandul Ioșia au program normal în minivacanță

În minivacanța de 1 Decembrie 2018, Aquaparkul Nymphaea Oradea, Ștrandul Ioșia și Grădina Zoologică, precum și celelalte unități din subordinea Administrației Domeniului Public Oradea, vor avea program normal de funcționare.

Astfel, Aquaparkul Nymphaea va fi deschis între orele 10 - 22, casieria urmând să funcționeze până la ora 21.00. În această perioadă funcționează doar partea interioară a complexului, bazinele exterioare și cel de înot fiind închise. Singurul bazin din exterior deschis tot timpul anului este bazinul conector, care face legătura printr-un tunel cu partea interioară.
De menționat că stocul de bilete a fost epuizat pentru zilele de vineri, 30 noiembrie 2018, și sâmbătă, 1.12.2018. În aceste două zile nu vor putea fi achiziționate bilete de la Casierie, accesul fiind posibil doar pe măsură ce pleacă unii dintre vizitatori.
Oferta pentru biletele de 3 ore nu este valabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică și nici cu ocazia altor sărbători legale, minivacanțe sau vacanțe școlare. Biletele pot fi achiziționate anticipat de la casieriile Aquaparkului Nymphaea sau de pe site-ul www.aquapark-nymphaea.ro.
Ștrandul Ioșia va fi deschis în toate aceste zile de minivacanță, între orele 8 - 17 (ora 16, la Casierie), fiind funcțional un singur bazin, cel cu numărul 5.
Grădina Zoologică va putea fi vizitată între orele 9 - 17 (ora 16, la casierie). Program normal de funcționare vor avea și celelalte unități din subordinea Administrației Domeniului Public, și anume piețele, Cimitirul Municipal și Adăpostul Grivei.
Loredana Buz,
consilier Relații Publice ADP Oradea

Trimite email
luni, 10 august 2026 la 06:21:07 Ora de vară a Europei de Est