Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

„Criminalitatea transfrontalieră şi dimensiunea cooperării interetnice - 100 de ani de abordări interdisciplinare”

Invitație la conferința cu tema

„Criminalitatea transfrontalieră şi dimensiunea cooperării interetnice - 100 de ani de abordări interdisciplinare”

Centrul de Excelenţă pentru Studiul Minorităţilor Transfrontaliere https://cesmint.com/despre-noi/ Oradea vă invită să participaţi la conferinţa cu tema „Criminalitatea transfrontalieră şi dimensiunea cooperării interetnice - 100 de ani de abordări interdisciplinare".

Parteneri: Universitatea Agora din Oradea, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", Bucureşti, Centrul Euroregional de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere, Oradea, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne - Filiala „Menumorut" Bihor.
Lucrările conferinţei se vor desfăşura în data de 13 decembrie 2018,  interval orar 11.00-13.00, în sala de conferinţă a Hotelului Perla, Băile 1 Mai.
Conferinţa se desfăşoară în cadrul proiectului cu acelaşi nume, cofinanţat de Consiliul Judeţean Bihor, prin Direcţia Social Comunitară, domeniul Centenarul Românei, director de proiect fiind doamna prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu.
Scopul urmărit prin acest proiect este de a celebra Centenarul Marii Uniri prin evocarea din perspectivă ştiinţifică, interdisciplinară a bunei convieţuiri a comunităţilor interetnice din provinciile istorice pe plan juridic, politic, economic, social, cultural şi prin arătarea modului în care s-au implict membrii comunităţilor în procesul de dezvoltare locală, de menţinere a ordinii şi siguranţei publice şi de încurajare a dialogului intercultural în scopul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere.
Prezentarea unor modele de abordare interdisciplinară a diversităţii culturale dintr-o perspectivă istorico-politică, a modelelor identitare necesare în crearea profilului vieţuitorului într-un spaţiu geografic, a factorilor determinanţi în dinamica criminalităţii transfrontaliere în perioade diferite de timp marcate de momente istorice, politice, militare ce au generat transformări, uneori anevoioase, ar putea contribui la o mai bună înţelegere între minorităţile etnice şi populaţia majoritară. Totodată, arătarea diferitelor forme de comunicare, prezentarea specificului din unele comunităţi interetnice şi sublinierea importanţei relaţionării între reprezentanţii etniilor şi autorităţilor vor putea ajuta la o înţelegere mai bună a  managementului folosit de-a lungul timpului în cazul conflictelor interetnice.
De-a lungul timpului, armonia interetnică, toleranţa, încrederea şi buna cooperarea între membrii comunităţilor, uneori formate în mod forţat, datorită factorilor externi, au  fost determinate de reducerea barierelor în comunicare, de intervalul de timpul în care s-a reuşit constituirea unor reguli politico-administrative potrivite pentru o mai bună convieţuire, precum şi de sistemul judiciar existent.
Prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu

Trimite email
joi, 5 noiembrie 2026 la 15:21:36 Ora standard a Europei de Est