Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Proiectele validate (52) așteaptă votul orădenilor în cadrul bugetării participative

S-a dat start promovării proiectelor de către deponenți și votării prin platformă

Proiectele validate (52) așteaptă votul orădenilor în cadrul bugetării participative

Luni, 10 decembrie 2018, s-a dat start promovării proiectelor de către deponenți și votării prin platforma online dedicată bugetării participative.

Proiectele validate pot fi votate în perioada 10 decembrie 2018 - 20 ianuarie 2019, pe site-ul activ.oradea.ro. 
Astfel, inițiatorii proiectelor, dar şi susţinătorii acestora, sunt invitați să și le promoveze prin rețelele de socializare sau prin alte mijloace, în așa fel încât să adune cât mai multe voturi.
Votarea se face prin accesarea platformei de pe site-ul Primăriei Oradea www.oradea.ro sau accesând direct link-ul https://activ.oradea.ro/ și apoi prin autentificare sau prin logare cu contul de facebook.
Din cele 91 de proiecte înregistrate, au fost validate 52. Menționăm că au avut loc câteva comasări în cazul unor proiecte validate, care au avut același conținut.
Cei care vor vota sunt rugați să analizeze foarte bine proiectele dintr-o categorie, deoarece conform regulamentului pot vota un singur proiect pentru un domeniu.
Așa cum a fost anunțat, votul cetățenilor va avea loc în două etape distincte: votul online (10 decembrie 2018 - 20 ianuarie 2019), acesta având o pondere de 50% și votul cu ocazia dezbaterii publice la nivel de cartier, care va avea o pondere tot de 50%.
Selecția finală a proiectelor se va realiza după dezbaterea în cadrul întâlnirilor publice cu cetățenii din cartierele orașului. În cadrul întâlnirilor organizate la nivelul cartierelor și al companiilor din oraș se vor prezenta proiectele declarate eligibile, ocazie cu care participanții la întâlnirile publice își vor putea exprima prin vot direct opțiunea proprie.
Cele 10 proiecte care obțin cel mai mare punctaj în urma votului online și a dezbaterii publice urmează să fie cuprinse în bugetul Primăriei Municipiului Oradea pentru anul 2019.
Pentru informaţii suplimentare cu privire la procesul de bugetare participativă, doritorii au la dispoziție:
platformă on-line: https://activ.oradea.ro.;
e-mail: bugetareparticipativa@oradea.ro;
telefon: 0259.437.000 interior 248 (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 13:17:18 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)