Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Proiectul ,,SAFE BORDER, SAFER LIFE”

Promovarea cooperării transfrontaliere între cetățeni și instituții,

Proiectul ,,SAFE BORDER, SAFER LIFE”

Instituția Prefectului Județului Bihor, lider de proiect, în colaborare cu Căpitănia de Poliție a Județului Hajdu - Bihar, Ungaria, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și Inspectoratul de Poliție Județean Bihor anunţă începutul implementării proiectului european ROHU 183 ,,SAFE BORDER, SAFER LIFE", ca urmare a încheierii contractului de finanțare nr. 150471 / 14.12.2018.

Proiectul ,,SAFE BORDER, SAFER LIFE" este finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Interreg VA Romania - Ungaria, pe Axa Prioritară 6 - Promovarea cooperării transfrontaliere între cetățeni și instituții, Prioritatea de Investiții 11 b - Consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a  părților interesate și o administrație publică eficientă, prin promovarea cooperării juridice și administrative și a cooperării între cetățeni și instituții.
Bugetul proiectului este de 287.904,85 EUR.
Perioada de implementare este de 18 luni.
Obiectivul proiectului este crearea unui cadru de cooperare inter - instituțională transfrontalieră în zona Bihor - Hajdu Bihar pentru un mai bun management integrat al migrației. Proiectul va îmbunătăți capacitatea administrativă a instituțiilor partenere în managementul frontierei și ordine publică, oferind noi informații despre migrație și impactul în zonă al acestui fenomen.
manager  proiect
Ion Iulius Delorean, subprefect
Instituția Prefectului județului Bihor
 
Viață mai sigură, cu frontiere sigure
Biztonságos határok, biztonságosabb élet
Safe Border, Safer Life
Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanţării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe tenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş pe partea română a graniței şi, respectiv, judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád pe partea ungară a acesteia.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene

Trimite email
luni, 10 august 2026 la 23:53:03 Ora de vară a Europei de Est