Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Rezultatele colectei de Crăciun, 2018

Asociaţia Caritas Eparhial Oradea

Rezultatele colectei de Crăciun, 2018

Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a desfăşurat Colecta de alimente de Crăciun pentru copiii din centrele de zi în perioada 7 - 23 decembrie 2018, în centrele comerciale Era Shopping Park şi Selgros Cash & Carry.

În această perioadă s-au colectat: 146 litri de ulei, 100 kg de făină, 94 kg de orez, 66 kg de zahăr, 96 pungi de paste făinoase, 308 bucăți diferite dulciuri şi 120 bucăţi de conserve. Pe lângă produsele neperisabile au fost colectate şi alte produse cum ar fi: fructe,  produse lactate etc.
În activitatea de colectare a alimentelor, pentru copiii din centrul de zi și cantina socială, au fost implicaţi 39 de voluntari, care au desfăşurat 230 de ore de voluntariat.
În același context, la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu", elevii au strâns 88 litri de ulei, 37 kg de făină, 87 kg de orez, 206 kg de zahăr, 186 pungi de paste făinoase, 59 bucăți diferite dulciuri şi 261 bucăţi de conserve. pe care le-au donat Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea. Acţiunea de colectare a fost coordonată de doamna profesor Carmen Chiş, cu ajutorul membrilor comisiei SNAC, fiind susţinută de direcţiunea liceului şi de Consiliul elevilor.
Asociaţia Caritas Eparhial Oradea mulţumeşte tuturor celor implicaţi în această colectă, voluntarilor şi, în special, persoanelor care au făcut o faptă bună şi îi asigură pe donatori de faptul că toate donaţiile vor ajunge acolo unde este mare nevoie de acestea.
Ioana Tuță,
coordonator voluntari

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 10:08:38 Ora de vară a Europei de Est