Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Clubul Lions Oradea a donat încă 10 camere implantabile

Noi șanse pentru bolnavii cu afecțiuni oncologice

Clubul Lions Oradea a donat încă 10 camere implantabile

Clubul Lions Oradea şi Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, în cadrul unei bune colaborări, derulează o serie de proiecte menite să sprijine prin diferite acțiuni sociale şi nu numai, comunitatea.

Dacă în urmă cu un an, Clubul Lions Oradea a donat 10 camere implantabile şi accesoriile necesare pentru 200 de tratamente, pentru copiii cu afecţiuni oncologice, în acest an, în cadrul aceluiaşi proiect, Lions Club Oradea a donat Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu, încă 10 camere implantabile cu accesoriile aferente, atât pentru copii cât şi pentru adulţi, valoarea acestora ridicându-se la 10.209 lei.
Aceste dispozitive vor permite medicilor să realizeze tratamentele injectabile atât copiilor cât şi adulţilor, pe perioade îndelungate (3-6 luni), fără a fi necesară traumatizarea zilnică a pacienţilor, în prezent 3.000 de adulţi şi 20 de copii aflându-se sub tratament oncologic.
„Mulțumim Clubului Lions Oradea, pentru donaţia pe care a făcut-o Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu, pentru că în fiecare an ne sprijină cu aceste aparate care ne sunt, atât nouă, cât şi pacienţilor noştri, necesare unui tratament cât mai blând", a precizat dl Maghiar Florin, directorul medical al Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu.
Strângerea fondurilor necesare acestui proiect a fost iniţiată de către Clubul Lions Oradea în urmă cu 5 ani şi de atunci, an de an, membrii clubului se îngrijesc să achiziţioneze cel puţin 10 camere implantabile.  
Clubul Lions Oradea se implică în numeroase proiecte destinate comunităţii locale, prin această acțiune dăruind micuților mai puțin norocoși şi oamenilor greu încercaţi de viaţă, o mână de ajutor.
Dl Florin Zmaranda, preşedintele Clubului Lions Oradea, a precizat: ,,Lions Club Oradea este fericit că a putut să aducă şi în acest an un strop de alinare şi vă asigurăm în continuare de tot sprijinul nostru ". Dr. Dan Constantinescu, fostul preşedinte al clubului, a adăugat: „Mulţumim că ne daţi voie să vă ajutăm".
,,Vă mulţumim noi, personalul medical, în numele părinţilor şi al pacienţilor cu afecţiuni oncologice pentru sprijinul pe care ni l-aţi acordat şi pentru faptul că ne-aţi ales pe noi pentru această donaţie", a spus dl Mihai Florea, medic primar ATI.
Consuella Govor

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:35:50 Ora de vară a Europei de Est