Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

150 locuri de muncă în domeniul agricol (recoltare, ambalare fructe) în Spania

Prin intermediul Reţelei EURES

150 locuri de muncă în domeniul agricol (recoltare, ambalare fructe) în Spania

Grupul de firme Queralt din regiunea Lleida, Spania care oferă cele 150 locuri de muncă în agricultură este compus din mai multe ferme dedicate producerii și comercializării fructelor (mere, cireșe, nectarine, caise etc.)

Descriere loc de muncă: muncitorii vor lucra în câmp: cules fructe (mere, cireșe, nectarine, caise etc.), curățat pomi; în fabrică: aranjarea fructelor în lăzi și caserole;
Cerințe: sunt oferite 150 locuri de muncă după cum urmează: 100-femei pentru munca în câmp și ambalat în depozit; 50 - bărbați pentru munca în câmp, din care: 1 șofer autobuz pentru transportul muncitorilor la locul de muncă (categoria D + atestat); 2 șoferi camion pentru transportul fructelor din câmp la depozit (categoria C + E și atestat) și 2 tractoriști;
Limba străină: nu se solicită
Salariu: 6.25 euro brut/oră (pentru lucrul în câmp); 5.96 euro brut/ora (pentru lucrul în fabrică)
Beneficii și alte condiții: transportul dus-întors Spania îl plătește muncitorul. Pentru locuință (utilități) și alte cheltuieli se reține 10% din salariu în primul an și în al doilea an 5% din salariu. Locuințele au zonă comună de spălătorie și bucătării. Familia va locui în camere separate. Se primește set complet de lenjerie de pat și echipament de protecție individual (în cazul pierderii acestuia, se plătește). Contractul de muncă se semnează în Spania (după înscrierea în sistemul de securitate socială-obținere NIE).
Durată contract: aprilie - septembrie 2019 cu posibilitate de prelungire până în luna noiembrie
Mod de aplicare: persoanele cu domiciliul în județul Bihor, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES, Simona Burdean din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, telefon 0259433346, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente: cererea tip (se completează la sediul agenției), copie act identitate, CV, adeverință medicală "apt pentru muncă".
Termenul limita pentru depunerea dosarelor este 01.04.2019.
Data și locația bursei se va comunica la o dată ulterioară.
Bekesi Csaba, director executiv,
Burdean Simona, consilier EURES

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 16:46:26 Ora de vară a Europei de Est