Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Moment festiv „ Dor de Eminescu” la Centrul Rogerius

Direcția de Asistență Socială Oradea

Moment festiv „ Dor de Eminescu” la Centrul Rogerius

Direcția de Asistență Socială Oradea, în colaborare cu Uniunea Femeilor Bihor Oradea și dna Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului Oradea și membru al parlamentului Seniorilor din România, au sărbătorit ziua marelui poet Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale, printr-un eveniment organizat la Centrul Social Multifuncțional Rogerius II.

Dacă în anul care a trecut am reuşit să revitalizăm centrele multifuncţionale din cartiere printr-o serie de activităţi, anul acesta ne propunem să continuăm şi să diversificăm activităţile desfăşurate aici, astfel încât, atât persoanele vârstnice, cât şi tinerii şi persoanele cu dizabilităţi din cartier, să petreacă timp de calitate. 
Astfel, comemorarea a 169 de ani de la naşterea marelui poet al ţării, Mihai Eminescu, a constituit un bun prilej pentru a transforma această zi într-una de sărbătoare, la eveniment participând un număr însemnat de persoane vârstnice care frecventează zilnic centrul, precum şi o seamă de invitaţi speciali.
Corul „General Traian Moşoiu" a deschis evenimentul cu un moment artistic emoţionant, interpretarea unor melodii compuse pe versurile celor mai cunoscute poezii ale ,,poetului nepereche" .
Dna Miorița Săteanu a expus într-un discurs însemnătatea momentului festiv şi a prezentat crâmpeie din viaţa lui Mihai Eminescu, mărturii, gânduri şi rânduri din operele bine cunoscute: Luceafărul, De-or trece anii, Pe aceeaşi ulicioară, urmată fiind de dle profesori Doina Iliescu, Viorica Vesa şi Maria Matei care au făcut o scurtă incursiune în universul poetic eminescian, prezentând rolul pe care acesta l-a avut în dezvoltarea ulterioară a „veşmântului şi cugetării româneşti".
Programul a continuat cu un moment artistic special, recitări de poezii, susţinut de poeţii Ioana Precup, dl profesor Aurel Horgoş, Leontina Costruţ, Ionel Vidican şi dl Pascu Hetes.
Întâlnirea s-a încheiat cu bucuria participării la acest eveniment anual, care a scos in evidenţă aprecierea, recunoştinţa şi valoarea înmănuncheate în dragostea oamenilor faţă de poetul naţiunii române.
„Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic, și nimic având totul" - Mihai Eminescu.
Consuella Govor

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:35:24 Ora de vară a Europei de Est