Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri”, coordonatori Mircea Dogaru și Viorel Ciobanu

Marți, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” va fi lansată cartea

„Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri”, coordonatori Mircea Dogaru și Viorel Ciobanu

Asociaţia Europeană „Dimitrie Cantemir" organizează marți, 22 ianuarie 2019, ora 13.30, în Amfiteatrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai" Bihor, lansarea cărții „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri", coordonatori Mircea Dogaru și Viorel Ciobanu.

 Cu o întindere de 400 de pagini și o grafică de excepție (coperta realizată de artistul plastic Valentin Tănase), volumul cuprinde 35 de studii și articole semnate de 32 de autori: cercetători științifici, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, laici și clerici, militari și civili, membri ai Asociației sau profesând în instituțiile care-l au ca patron spiritual pe Dimitrie Cantemir.
În ansamblu, volumul surprinde nu numai fațetele multiple ale personalității marelui cărturar, într-o nouă viziune exhaustivă, ci și ideea forță a conștiinței și necesității unității românești, care transpar din întreaga operă a academicianului european și bărbatului de stat, care a fost Dimitrie Cantemir.
 Volumul a mai fost lansat, în anul 2018, la Iași, Constanța, Cluj-Napoca, Caransebeș, Craiova, București și Sibiu. (P.Z.)

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 10:42:27 Ora de vară a Europei de Est