Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Revista „OviDan” nr. 200 din 28 ian. 2019

Semnal

Revista „OviDan” nr. 200 din 28 ian. 2019

Ediţia cuprinde ştiri şi fotoreportaje din şcoli, de la diferite evenimente din Oradea şi judeţ. Numărul se deschide cu Unirea Principatelor, eveniment marcat la clasa a IV-a A de la Colegiul Național ,,Iosif Vulcan", clasa doamnei profesor dr. Maria Donca;

Unirea Principatelor Române a fost trăită și povestită altfel de cele trei cadre militare invitate. În paginile 2 și 3, In memoriam Grigore Vieru; articolul din pag. 2 este semnat de prof. Teodor David și prof. Laura Ienei David, iar în pag. 3, un fotoreportaj de la comemorarea regretatului poet Grigore Vieru, manifestare organizată joi, 17 ianuarie, la sala de ședințe a Prefecturii, de către Vatra Românească. În pagina Universității din Oradea, Parteneriatul tehnic privind Master - Planul Campus Universitar - spații de cazare pentru studenți, articol semnat de președintele Senatului universitar, dl prof. univ. dr. Sorin Curilă. Tot în această pagină, puteți citi articolul Paulei Lele: Practica la superlativ - Studenții economiști în fața firmelor. În pagina Universității Agora, Simpozionul Unirii Principatelor, eveniment organizat marți, 22 ianuarie, la Primăria Oradea. Tot clasa a IV-a A, clasa doamnei prof. dr. Maria Donca, mai are două articole (în pag. 6) despre Crăciunul în familie și cu colindul la Primăria Oradea. În paginile din mijlocul revistei, două fotoreportaje; primul despre ambasadorii orădeni ai României: liceenii de la Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" din Oradea devenit școală-ambasador a Parlamentului European, iar cel de-al doilea despre proiectul caritabil ,,Copiii pentru copii", derulat de 16 ani la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" din Oradea. De la Școala Gimnazială ,,Miron Pompiliu" din Ștei am publicat articolul Magia Crăciunului la Ștei, ediția a VII-a, articol semnat de prof. Andru Cristina și Tomescu Ileana. De la Școala Gimnazială ,,Ioan Slavici" am publicat articolul scris de prof. Anamaria Hiriș despre concursul literar ,,Mihai Eminescu - poetul nepereche". Despre Unirea Principatelor Române ne-a scris și prof. Sia Gabor de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Derna, activitate la care au participat parteneri de proiect (elevi și dascăli) de la 11 școli din județ (din localitățile: Derna, Aștileu, Brusturi, Burzuc, Chijic, Spinuș, Sălard, Ciuhoi, Sîrbi, Țigănești de Criș și Vîrciorog). În pagina Cu noi este Dumnezeu, am inserat fotoreportaj de la Botezul Domnului la Biserica Sf. Apostol Andrei, iar la Cântarea zilei, cântecul La Nicula colo-n deal, dimpreună cu Versetul de aur. De la Grădinița Nr. 28 - ,,Nufărul", am publicat fotoreportaj de la Cercul pedagogic al educatoarelor și de la spectacolul-concurs ,,Colindița", ediția a III-a. De la Grădinița Nr. 31 ne-a scris prof. Cristina Baciu despre proiectul interjudețean ,,Inimi pentru inimi". De la Grădinița Nr. 14, am publicat Omagiu celor ce-au înfăptuit Marea Unire, un fotoreportaj de la activitatea susținută de prof. Gug Maria-Claudia.
Acestea au fost subiectele care au încăput în cele 16 pagini ale revistei „OviDan" nr. 200 din 28 ian. 2019, pagini care conţin 60 de poze.
Ovidiu Dan

Trimite email
vineri, 6 martie 2026 la 00:10:33 Ora standard a Europei de Est