Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Ziua mondială de rugăciune a femeilor creștine

1 Martie

Ziua mondială de rugăciune a femeilor creștine

„Veniți, că iată, toate sunt gata!": este invitația Forumului Ecumenic al Femeilor Creștine din România, adresată tuturor comunităților creștine din Oradea, de a lua parte la Ziua mondială de rugăciune a femeilor creștine, marcată anual în prima zi de vineri a lunii martie.

În acest an, inițiativa se desfășoară pe 1 martie, de la ora 18.00, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Spirit" din centrul orașului (Calea Republicii, nr 28).
Potrivit doamnei Laura Ologu, responsabilă din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea pentru acest eveniment, tema Zilei mondiale de rugăciune 2019 a fost propusă de Femeile Creștine din Slovenia și este inspirată din Pilda invitaților la Cină, spusă de Isus, relatată în pasajul biblic al Evangheliei după Luca (14, 17).
În Oradea, relatează președinta Forumului Ecumenic al Femeilor Creștine din România, doamna Vincze Judit, „inițiativa se desfășoară din anul 1992 și se bucură în acest an de participarea reprezentanților a opt confesiuni creștine din oraș: ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, evanghelică-luterană, reformată, din partea Bisericii unitariene, baptiste și penticostale".
Fondată în 1887 în Statele Unite, Ziua mondială de rugăciune a femeilor creștine promovează egalitatea și justiția pentru femei prin rugăciune, slujire și celebrare liturgică. Astfel, potrivit organizatoarelor slovene, „pe 1 martie a.c. femeile creștine de diferite confesiuni, tradiții, culturi sau grupuri etnice se reunesc pentru a sărbători în peste 170 de țări și regiuni ale lumii, în scopul de a se informa, a se ruga și a acționa împreună".
Invitația la Rugăciunea mondială a femeilor creștine, chiar dacă este organizată de femei, se adresează tuturor creștinilor, în întreaga lume, și se dorește a fi un apel internațional, de „a nu rămâne tăcuți sau indiferenți în fața nedreptăților sociale, a traficului de persoane, de a arăta compasiune și înțelegere celor care se confruntă cu suferințe și obstacole, pentru a continua împreună pe calea libertății, a justiției și a păcii".
„Ce ocazie poate fi mai potrivită în a împărtăși fiecare problemele, bucuriile și speranțele personale, dacă nu în jurul mesei Banchetului Ceresc. Totul este gata - spune comisia organizatoare- veniți să ne rugăm, să mulțumim și să transmitem dragostea lui Dumnezeu tuturor".
Mihaela Caba-Madarasi,
jurnalist, responsabil Departament Comunicare

 

 

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:46:46 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)