Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Nu lăsa pe nimeni în urmă”

„Priveşte înainte cu speranţă”!

„Nu lăsa pe nimeni în urmă”

Ca în fiecare an, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi Asociaţia Down Oradea au organizat Ziua Mondială a Sindromului Down.

Anual, la 21 martie, este marcată această zi, cu scopul conştientizării problemelor cu care se confruntă persoanele cu această dizabilitate.
Cea de a XIV-a ediţie, sub sloganul ,,Nu lăsaţi pe nimeni în urmă", a fost marcată de un marş de sensibilizare a comunităţii locale.  Astfel participanţii, în număr foarte mare, peste 300 de persoane cu diferite dizabilităţi şi membri ai comunităţii locale, s-au reunit pe platoul din faţa magazinului „Crişul" de unde au pornit pe traseul Str. Republicii, Teatrul ,,Regina Maria", Podul Ferdinand şi Piaţa Unirii.
Aici s-a desfăşurat un „flashmob", pe melodia „U are cool", oferită de Philip Abusi de la Mokamusic, unde tinerii cu sindrom Down, şi nu numai, şi-au dovedit abilităţile artistice şi sportive.
La propunerea European Down Sindrome Association (EDSA) acţiunea de joi s-a desfăşurat, simultan, în mai multe orașe din România (Craiova şi Bacău) și Europa.
Obiectivul urmărit de participanţi a fost acela să facă cunoscute oportunităţi prin care persoanele cu sindromul Down să poată trăi o viaţă normală, alături de semenii comunităţii lor, sub toate aspectele vieţii sociale.
Prin aceste manifestări ne dorim dezvoltarea toleranţei şi deschiderii faţă de incluziunea socială a acestora.
Asociaţia Down Oradea îşi desfăşoară activitatea de mai bine de 28 de ani, sprijinind copiii şi tinerii cu sindrom Down în Centrul de Zi Iedera, situat pe Strada Louis Pasteur nr. 42, zilnic între orele 8.00 şi 16.00. 
Înainte de a fi persoane cu dizabilități, tinerii cu sindrom Down sunt persoane speciale şi pozitive, cu o personalitate unică.
Consuella Govor
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: „Nu lăsa pe nimeni în urmă”.

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:36:17 Ora de vară a Europei de Est