Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Revista „OviDan” nr. 201 din 15 mart. 2019

Semnal

Revista „OviDan” nr. 201 din 15 mart. 2019

Ediţia cuprinde ştiri şi fotoreportaje din şcoli, de la diferite evenimente din Oradea şi judeţ. Numărul se deschide cu cea de-a III-a ediție a Atelierului de creație ,,ECO Creativi", a cincea activitate a proiectului județean Aventura - ECO, organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont" Oradea, prof. coordonator Ingrid Balint.

În pag. 2 - Târgul de mărțișoare, de la Școala Gimnazială Internațională Agora. Joi (14 martie 2019), la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul", s-a desfășurat Competiția națională „Business Plan", etapa județeană. Vineri, 8 Martie, la I.S.J. Bihor, a fost lansată cartea ,,Centenarul Marii Uniri în Școala Românească", prezentată de dna prof. Adina Cărădan. De Mărțișor, la Școala ,,Avram Iancu" din Oradea, au fost organizate ateliere de confecționat păpuși din fire de lână, în cadrul proiectului local cu participare internațională ,,Tradiția strămoșească, oază de cultură și civilizație". În pagina Universității Agora, un nou prilej de a fi împreună, eveniment organizat de Ziua Internațională a Femeii. În pagina Modele de bune practici, lecția demonstrativă ,,Cuza și Unirea Principatelor Române (1859)", la clasa a IV-a A, prof. dr. Maria Donca. Doamna prof. Simona Bunta, de la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" a înscris școala pe platforma www.etwinning.net și a derulat proiectul eTwinning ,,We love all animals", alături de parteneri din 42 de școli din Polonia, Turcia și România. În mijlocul revistei, pe două pagini, continua fotoreportajul realizat la cea de-a III-a ediție a Atelierului de creație ,,ECO Creativi", cu încă 12 poze. În pagina (10) de proiecte, am inserat proiectele de la Lic. T. ,,Aurel Lazăr" despre RoboCode - Clubul de robotică și IT al lăzăriștilor și activitatea „Agricultura și comunitatea mea", desfășurată de 70 de elevi de la Liceul Tehnologic Nr.1 Salonta; articolul este semnat de doamna prof. Buz Angela Rodica. Pentru elevii clasei pregătitoare din alternativa educațională „Step by Step" de la Colegiul Național „Mihai Eminescu" din Oradea și doamnele lor învățătoare, prof. Silvana Bistriceanu și Adriana Popa, ziua de 7 martie 2019 a fost o zi „magică", palpitantă și plină de surprize, în care școlarii și dascălii lor au marcat călătoria frumoasă și cu pași siguri a micuților învățăcei, prin cele mai provocatoare și interesante 100 de zile de școală. Duminică, 3 februarie, Mihai Neamțu a revenit la Biserica Sf. Apostol Andrei din Oradea cu tolba plină de cărți. La rubrica Alexandrei (Cântarea zilei), veți descoperi versurile unui superb cântec, intitulat ,,Doctorul". În Duminica 34-a după Rusalii, la Inand, a fost sfințit candelabrul din biserica cea nouă. Citiți fotoreportajul în pag. 13. La Grădinița Nr. 44  - ,,Rază de soare" din Oradea (structură a Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu", director, prof. dr. Bîrlădeanu Gheorghina) a fost din nou sărbătoare. ,,Vina" o poartă  „Buburuzele" din grupa mijlocie A, îndrumate de doamnele prof. Bodea Floare şi Puiu Violeta AnaMaria, şi ,,Steluțele" din grupa mare C, îndrumate de doamnele prof. Domjan Emilia şi Zerghe Felicia. De la Gurbediu, ne-au scris prof. Mariana Pater și Ancuța Danciu despre proiectul lor de parteneriat, intitulat ,,Pentru tine, iubită mamă".
Acestea au fost subiectele care au încăput în cele 16 pagini ale revistei „OviDan" nr. 201 din 15 mart. 2019, pagini care conţin 85 de poze.
Ovidiu Dan

Trimite email
duminică, 31 mai 2026 la 07:20:20 Ora de vară a Europei de Est