Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Campania națională pentru prevenirea criminalității în mediul rural

„Împreună pentru o comunitate mai sigură!”

Campania națională pentru prevenirea criminalității în mediul rural

Polițiștii bihoreni sunt alături de cetățenii din mediul rural, pentru a preveni victimizarea acestora.

În perioada aprilie - iunie 2019, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, derulează Campania preventivă „Împreună pentru o comunitate mai sigură!", pentru prevenirea criminalității în mediul rural.
Campania, derulată la nivel național, este inițiată de Poliţia Română, cu sprijinul OMV Petrom. Obiectivul campaniei este conștientizarea cetățenilor din mediul rural asupra importanței prevenirii în ceea ce privește furturile, înşelăciunile, accidentele rutiere, precum și importanţa asigurării antiefracţie, prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, priorităţi permanente ale Poliţiei Române.
În acțiunile pe care le vor desfășura în mediul rural, polițiștii de prevenire bihoreni îi vor informa pe cetățenii din mediul rural cu privire la măsurile de protecţie pe care fiecare persoană trebuie să le cunoască şi să le adopte pentru a-şi spori siguranţa proprie, a familiei sale şi nu în ultimul rând, a comunităţii în care trăieşte. Totodată, în cadrul campaniei, polițiștii bihoreni vor realiza activități de tip „door to door", pentru informarea persoanelor care locuiesc singure sau în zone izolate. 
Pentru diseminarea informațiilor, va fi organizată o caravană, care se adresează elevilor din școlile gimnaziale și care va aborda subiecte de siguranță, pe care aceștia le pot aplica acasă, la școală sau la joacă.
Polițiștii de prevenire bihoreni vor distribui, în cadrul acțiunilor realizate, materiale informativ - preventive, pliante și broșuri cu recomandări destinate autoprotecției, în locuri cu aflux mare de cetățeni din mediul rural. Totodată, afișele campaniei vor fi expuse la sediile unităților de învățământ, la posturile de poliție etc.
O atenție deosebită va fi acordată comunităţilor din vecinătatea zonelor de exploatare/producţie petrolieră.  În acest sens, prima acțiune preventivă organizată de polițiștii bihoreni împreună cu reprezentanții OMV Petrom în cadrul campaniei preventive, se va desfășura luni, 15 aprilie a.c., în localitatea Suplacu de Barcău, județul Bihor.
În cadrul activităților preventive care vor fi desfășurate luni, 15 aprilie a.c., la Suplacu de Barcău, vor avea loc sesiuni de informare a elevilor de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Suplacu de Barcău, pe teme ce vizează educația antivictimală și antiinfracțională, în scopul conștientizării minorilor cu privire la importanța adoptării conduitei preventive.
De asemenea, în curtea unității de învățământ, vor fi amenajate ateliere interactive, jocuri, concursuri cu mesaj preventiv, prezentări de echipamente ale Poliției bihorene, demonstrații cu echipaj canin.
Acțiunile preventive vor fi susținute de polițiștii de prevenire, alături de polițiștii de ordine publică, Poliția Rutieră, Compartimentul criminalistic și de Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Tot luni, 15 aprilie,  polițiștii bihoreni vor fi prezenți în comunitatea din Suplacu de Barcău, cu informații și recomandări utile pentru prevenirea victimizării prin diferite tipuri de infracțiuni.
Comisar şef de poliţie Ioana Indrieş,
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 13:54:20 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.