Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Caravana Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a ajuns la Oradea!

Campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!”

Caravana Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a ajuns la Oradea!

Doamna Lilla Debelka, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a participat, în calitate de reprezentant al ministerului, la derularea Campaniei naționale ,,Informare acasă! Siguranță în lume!", ediția 2019, în Bihor, eveniment desfășurat în Sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu" din Oradea, bucurându-se de largul concurs al instituțiilor partenere, precum și al reprezentanților liceelor bihorene.

,,Toate unitățile de învățământ liceal din municipiul Oradea și județul Bihor au fost reprezentate în cadrul întâlnirii, de către delegații formate din directori, profesori diriginți, elevi de clasele XI-XII", ne-a spus doamna inspector școlar Cristina Marian.

Tinerii au fost informați despre riscurile, drepturile sociale sau legislația din țările unde doresc să muncească, să studieze sau să se stabilească.
De ce această informare?
,,Considerăm că o lipsă a informării îi pune adesea pe români în situații dificile în statele-gazdă, iar demersul nostru este de a crește gradul de conștientizare a  oamenilor, astfel încât să știe la ce riscuri se expun și să cunoască, totodată, legislația statelor unde aleg să se stabilească, temporar sau definitiv", a spus Lilla Debelka, secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
În cadrul reuniunii, au luat cuvântul reprezentanți ai instituțiilor partenere, precum și subprefectul județului Bihor, Ion Iulius Delorean, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, comisarul-șef de poliție Ioana Indrieș din cadrul I.P.J. Bihor, comisarul-șef Dorina Mărcuț, reprezentant al ANITP, Bogdan Cristian - adjunct al inspectorului teritorial - I.T.P.F. Oradea, Bekesi Csaba, director executiv al A.J.O.F.M. Bihor, Codruța Bogdan, inspector școlar general adjunct al I.S.J. Bihor și inspector-șef, Marius Rotar de la I.T.M. Bihor.
Tinerii au fost îndemnați să nu accepte cu ușurință ofertele de muncă găsite prin intermediul anunțurilor online, convorbirilor telefonice sau al recomandărilor făcute de cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Au fost sfătuiți să nu accepte să plece la muncă în străinătate fără un contract de muncă sau forme legale de angajare acceptate în țara de destinație și să verifice legislația țării în care doresc să plece.
La final, doamna secretar de stat Lilla Debelka a mulțumit participanților pentru atenția acordată și i-a asigurat că ministerul pe care îl reprezintă va fi alături de ei și de toți cetățenii români, pe care îi va sprijini și proteja, indiferent în ce parte a lumii s-ar afla.
Monica Popovici
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Campania Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a ajuns la Oradea!

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:49:12 Ora de vară a Europei de Est