Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Cu 100 de ani în urmă în Piața Unirii

Expoziția stradală „General Traian Moșoiu”

Cu 100 de ani în urmă în Piața Unirii

Marți, 16 aprilie 2019, în Piața Unirii, s-a deschis expoziția stradală „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea”.

Generalul Traian Moșoiu a fost cel care a eliberat partea de vest a Transilvaniei de bandele bolșevice maghiare, chiar în aprilie 1919. La evenimentul din Piața Unirii, prima care a luat cuvântul a fost directorul Muzeului Orașului Oradea, Angela Lupșea. Aceasta a prezentat invitații și a spus câteva cuvinte despre „Arhanghelul Transilvaniei”.
Viceprimarul Oradiei, Florin Birta, a avut o scurtă cuvântare și felicitări la adresa organizatorilor. „Trebuie să înțelegem că atât atunci, cât și acum, maghiarii și românii trăiesc într-o comuniune, într-o relație foarte apropiată, așa cum trebuie să se trăiască într-un stat european”, a declarat acesta.
Un invitat special, venit tocmai din București, a fost Anca Neculce, nepoata generalului Traian Moșoiu. Fiindu-i greu să își stăpânească emoțiile care o încercau în acele momente copleșitoare, aceasta și-a citit discursul cu mâinile tremurânde. „Vin din București, care ar avea multe de învățat de la orădeni”, spune doamna Anca Neculce. „Port pe umeri o încărcătură serioasă de istorie românească”. Actrița atrage atenția Bucureștiului către Oradea și felul acesteia de a ști cum să-și omagieze eroii. Aceasta aduce mulțumiri speciale Cristinei Pușcaș, organizatoarea evenimentului „Prin mine, generalul Traian Moșoiu vă îmbrățișează”.
Istoricul Cristina Pușcaș, cea fără de care nu ar fi avut loc evenimentul, încheie seria de discursuri prin detalierea vieții generalului și a rolului pe care l-a avut în eliberarea Oradiei.
Odată cu deschiderea expoziției a avut loc și lansarea broșurii „General Traian Moșoiu. 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Oradea”, autor Cristina Liana Pușcaș. Totodată, pe exponate se află un cod QR, care prin scanare ne oferă mai multe informații în legătură cu subiectul evenimentului, în limba română, maghiară și engleză. Expoziția stradală va rămâne lângă statuia lui Mihai Viteazul până în 26 mai.
Rebeca Opriș, Jurnalism, anul I

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:26 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.