Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Moment Eminescu

La Școala cu clasele I-VIII „Arany Janos” din Salonta

Moment Eminescu

A intrat în tradiția bibliotecii Școlii cu clasele I-VIII „Arany Janos” din Salonta ca la mijloc de ianuarie, gândurile celor mai buni cititori ai bibliotecii să se îndrepte spre cel care a fost și va rămâne „poetul nepereche”.

 Un buchet de poezii eminesciene, recitate de elevi ai clasei a VIII-a B și a celor din învățământul primar: Caramete Xenia și Bagoși Zoltan (din clasa I), Kovacs Nicoleta și Marcu Delia (clasa a II-a), Tiriteu Andrei și Moisi Deborah (clasa a III-a), Buda Cristina (clasa a IV-a), sceneta “Prietenie”, ai cărei protagoniști au fost elevii: Nagy Ștefan ( alias Eminescu), Tiriteu Alexandru (Ion Creangă) și Kovacs Cristian (Vir Amira), din clasa a VIII-a, precum și dramatizarea poemului “Luceafărul” (pus  în scenă de elevele: Toma Codruța, din clasa a VI-a B, Kubynecs Oana, Marcu Roxana, Cociubei Lavinia și Iabloncsik Darina, din clasa a VIII-a B) ne-au transpus în universul creației eminesciene, făcându-ne să ne bucurăm  de faptul că, deși au trecut 159 de ani de la nașterea sa, poezia Domnului Eminescu a rămas nemuritoare.
Frumosul program pregătit de bibliotecara școlii, Dorina Popescu, a fost audiat de o asistență numeroasă, formată din copii, părinți și cadre didactice care i-au răsplătit cu aplauze pe talentații actori.
Alături de Mihai Eminescu, în această lună, îl sărbătorim și pe I.L.Caragiale. În această idee, un  grup de cititori din clasa a IV-a B (Bagoși Ștefania - Goe, Iabloncsik Bianca - mam’ mare, Florincuța Bianca - mamița, Kurek Anca - tanti Mița, Groza Bogdan - “urâtul” și Zetocha Patrik – conductorul – controlorul) a pus în scenă schița “D-l Goe”, ca o lecție de comportament “civilizat”, atât pentru copii, cât și pentru părinți.
Aerul de sărbătoare și frumoasele scenete ne-au făcut să ne despărțim cu greu de micii actori cărora le dorim mult succes! (Monica LERINÞ)

Trimite email
duminică, 9 august 2026 la 05:12:04 Ora de vară a Europei de Est