Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Proiectul comunitar ,,EU-Back to school”

Interviu cu dr. Paul Șușman, Legal Officer la Comisia Europeană

Proiectul comunitar ,,EU-Back to school”

În cadrul proiectului comunitar ,,EU-Back to school", școala noastră a fost vizitată de către dr. Paul Șușman, Legal Officer la Comisia Europeană, în perioada 7-8.05.2019.

Cu această ocazie, membrii Consiliului elevilor au avut onoarea de a sta de vorbă cu invitatul special al L.T.B. ,,Emanuel", acesta având amabilitatea de a le răspunde la câteva întrebări.
Întrebare: Care este viziunea Europei pentru învățământul românesc în următorii ani?
Răspuns: Comisia Europeană promovează învățământul, existând diverse proiecte prin care se pot face schimburi atât între elevi cât și între studenți din diferite țări, unul dintre acestea fiind Erasmus Plus, prin care în cadrul facultății se poate pleca de la 6 luni până la un an de zile într-un program de schimb în una din țările membre. Sunt diverse parteneriate pe care le au facultățile între ele, fiind localizate în state diferite, tot în cadrul Erasmus și Erasmus Plus. Pe lângă acest program, mai sunt diverse alte programe care pot fi folosite de către studenți, profesori, elevi, reprezentând o primă mare nișă unde Comisia și Uniunea Europeană doresc să pună accentul atât pe învățământ, dar și pe relațiile interstatale la nivel de persoană. Dacă un student pleacă în străinătate, inevitabil va ține legături și va forma relații de networking, inclusiv sociale și culturale, cu alți cetățeni sau elevi din alte state membre. În legătură cu programa propriu-zisă, sunt anumite domenii unde Uniunea intervine, dar și unele în care alege să nu intervină, dar intrăm în discuții destul de complexe și specifice. Ceea ce trebuie să reținem este că Uniunea și Comisia Europeană pun accent pe educație și pe viitorul Europei, pentru că generațiile următoare sunt și fac parte din acest viitor al Europei.
,,Valorile și fundamentele pe care le clădești (...) rămân cu tine o viață întreagă"
Întrebare: Cum își poate păstra un creștin valorile într-o poziție de influență în societate?
Răspuns: Un creștin își poate păstra valorile indubitabil în societate cu ajutorul Domnului. Să știți că nu e tot timpul ușor, dar nu a fost ușor nici când citim din Biblie și când aflăm de Iosif sau de Daniel, când făceau față primejdiilor, atacurilor sau tentațiilor lumii, nu? La fel se poate rezista și, cu ajutorul Domnului, putem fi o mărturie în societatea de mâine, în primul rând pornind de la o educație creștină. Faptul că eu am beneficiat, fiind un alumni al Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel", să știți că m-a format și mi-a ,,cizelat" caracterul. Valorile și fundamentele pe care le clădești, începând din liceu, rămân cu tine o viață întreagă, indiferent de ce ai alege ca profesie ulterior.
Întrebare: Ce sfat ți-ai da ție cu 10 ani în urmă? Ce ai face diferit?
Răspuns: Cred că cel mai mare sfat pe care mi l-aș da este să nu îmi fie rușine de identitatea creștină. Avem tendința asta uneori ca evanghelici, baptiști, penticostali, creștini după evanghelie, ca oameni cu fundamente creștine, să facem un pas în spate din cauza faptului că nu gândim la fel ca ceilalți, ne complexăm și credem că dacă invocăm valorile creștine, în societate, apărem ca inferiori. Vreau să vă spun că oamenii mari, inclusiv ai Uniunii Europene, au fost oameni creștini. Avem părinții fondatori ai Europei printre care se numără Robert Schuman, Alcide de Gasperi și Konrad Adenauer care au avut fundamente creștine, care au studiat într-o școală creștină și în ciuda faptului că circulau ideologii de la Comunism la Nazism în timpul vieții lor, ei ca tineri , după aceea ca oameni de profesie în activitatea lor, s-au hotărât și au găsit ca bun să apeleze la valorile creștine și la fundamentele creștine, fără să le fie rușine. Acum 70-80 de ani mai târziu, cred că nici nouă nu ar trebui să ne fie rușine chiar dacă contextul e diferit sau chiar dacă în jurul nostru circulă alte ideologii. Să știți că așa cum în trecut au fost oameni pe care Dumnezeu i-a ridicat, tot așa și în prezent Dumnezeu poate să ridice și în momente de criză să se folosească de oameni care caută să facă voia Lui.
Reporteri, Octavian Trifan, Rebeca Pruncuţ şi Thomas Ban

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 11:43:07 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)