Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Liceenii orădeni învață să rezolve probleme din comunitate cu ajutorul tehnologiei, sub îndrumarea specialiștilor

Despre programul Academia DpIT

Liceenii orădeni învață să rezolve probleme din comunitate cu ajutorul tehnologiei, sub îndrumarea specialiștilor

Academia Descoperă-ți pasiunea în IT, programul considerat de comunitatea clujeană ca fiind cel mai important proiect destinat liceenilor, și-a dublat numărul de locuri oferite elevilor din Bihor. Prezent de anul trecut și în Oradea, programul îi ajută pe elevi să se familiarizeze, încă de pe băncile școlii, cu realitățile din companiile de IT și să își pună la încercare creativitatea dezvoltând idei de business.

Programul Academia DpIT s-a născut și implementat pentru prima dată la Cluj. Aici, liceenilor li s-a oferit prima dată posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie și tot aici au învățat să creeze și dezvolte aplicații inovative, menite să preîntâmpine și să rezolve probleme ale comunității prin tehnologie.
"Mereu suntem surprinși de ceea ce sunt capabili acești tineri. Sub îndrumarea potrivită, îi vedem cum se dezvoltă, cum încep să ia decizii, să își urmeze visurile și să-și folosească abilitățile dobândite într-un mod benefic pentru ei și societate", spune Liliana Ștefan Cazacu, fondatorul și președintele Asociației DpIT, organizatorul programului.
Acum, programului susținut de parteneri atât din mediul pre-universitar cât și academic, precum Universitatea "Babeș-Bolyai", Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, dar și de 12 companii din mediul de business IT, este prezent în opt orașe din Transilvania.
Anul trecut, elevii din echipa CodeVille de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu" din Oradea, mentorați de Daniel Bran în Fortech, au dezvoltată aplicația Safe House - un kit de monitorizare bazat pe senzori, care ne ține la curent cu starea locuinței noastre. Aplicația ne notifică dacă se întâmplă ceva în neregulă (scurgeri de apă, gaz, intrarea prin efracție etc.), astfel încât daunele pot fi limitate la minimum, iar noi ne putem bucura de viață fără stres.
Aplicația a câștigat Premiul Special la Expoziția publică a produselor realizate de absolvenții Academiei, organizată la Cluj în finalul programului și a fost remarcată de organizatorii conferinței internaționale D.D.E.C.S. Aceștia i-au invitat pe elevi să participe în această primăvară la un concurs dedicat studenților, singurul concurs "IoT" din România, organizat în acest an la Cluj, în cadrul celei de a 22-a ediții a conferinței. Și aici, aplicația elevilor de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu" din Oradea a fost recompensată de juriul concursului cu premiu special.
,,Rezultatele excepționale înregistrate anul trecut ne-au determinat să susținem și în 2019 programul în Oradea. Pentru colegii mei mentori e o provocare unică să lucreze cu minți tinere, dornice să absoarbă cât mai multe informații practice din IT. Nu poate decât să ne bucure faptul că și mai mulți liceeni din Oradea vor trăi experiența DPIT.", spune Călin Văduva, CEO Fortech.
Pe lângă Academia dedicată liceenilor, Asociația ,,Descoperă-ți pasiunea în IT" (DPIT ) mai are în derulare alte două programe prin care susține educația și dezvoltarea în domeniul tehnologiei, dedicate învățământului preuniversitar: SpecialProf, un program prin care se facilitează accesul profesorilor la informații și cursuri de specializare profesională în domeniul IT și RoboClub, ateliere de robotică prin care copiii din învățământul primar sunt introduși în tainele construirii, programării și controlul roboților.

Trimite email
joi, 17 septembrie 2026 la 00:24:07 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Mihai Mărgineanu

În concert
la Hard Rock Cafe
București
joi, 17 septembrie 2026,
ora 21.00