Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua porților deschise la Direcția Silvică Bihor și la ocoalele silvice

Marți, 11 iunie,

Ziua porților deschise la Direcția Silvică Bihor și la ocoalele silvice

Cu ocazia evenimentului Ziua porților deschise din data de 11.06.2019, au fost invitați, printr-un comunicat de presă, toți doritorii să ne treacă pragul fie la centrala Direcției Silvice, fie la sediile de ocoale.

Implicarea personalului din cadrul D.S. Bihor a avut rezultate excepționale, rezultând astfel o zi - lecție deschisă despre pădure, aproape la fiecare ocol silvic.
Un grup de 30 de elevi de la Colegiul Tehnic ,,Al. Roman" Aleșd a participat în această zi la sediul Ocolului Silvic Aleșd la lecție educativă despre modul de gospodărire a pădurilor, rolul personalului silvic în administrarea pădurilor, informații despre speciile din fauna și flora spontană a României, despre importanța interacțiunii omului cu natura, despre importanța depozitării deșeurilor etc.
La O.S. Beiuș, ing Dan Dorel a ținut o prezentare: ,,Rolul pădurii în societate și în viața comunității locale" la care au asistat trei cadre didactice si 22 de elevi de la Școala Gimnazială Budureasa. De asemenea, a avut loc o întâlnire cu conducerea Primăriei Budureasa discutându-se despre colaborarea și transparența Regiei Naționale a Pădurilor ca administrator de păduri.
60 de elevi din clasele a III-a, a IV-a și a V-a de la Liceul Teoretic ,,Horvath Janos" din Marghita și 15 elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Tehnologic ,,Horea" din Marghita au participat la prezentarea activității colegilor de la Ocolul Silvic Marghita și la prezentarea modului în care se produc puieții forestieri în pepiniera silvică Baranca din cadrul ocolului.
19 elevi de la Liceul Tehnologic Dobrești însoțiți de două cadre didactice au participat la expunerea colegilor de la Ocolul Silvic Dobrești privind importanța, rolul și destinația pepinierelor silvice, recunoașterea speciilor de interes forestier și conducerea culturilor în pepinierele silvice și a arboretelor tinere. Acțiunea s-a desfășurat la birou dar și în teren, într-una din pepiniere și în plantațiile înființate în ultimii doi ani, din apropierea Barajului de la Luncasprie.
La O.S. Tinca 11 elevi de la Liceul Teoretic ,,Nicolae Jiga" Tinca, însoțiți de prof. coordonator dna Madear Viorica, au asistat la o scurtă prezentare la sediul ocolului și au efectuat întreținerea puieților plantați în toamna anului 2018 în apropierea ocolului, după cum aflăm de la directorul Direcției Silvice Bihor, domnul dr. ing. Jurcău Adrian.
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Ziua porților deschise la Direcția Silvică Bihor și la ocoalele silvice.

Trimite email
joi, 20 august 2026 la 03:52:42 Ora de vară a Europei de Est