Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

De joi, Șerban Borda este directorul artistic interimar al Trupei Arcadia

Sebastian Lupu a decis să se retragă

De joi, Șerban Borda este directorul artistic interimar al Trupei Arcadia

Conducerea Teatrului ,,Regina Maria" a decis numirea în funcția de director artistic interimar al Trupei Arcadia a actorului Șerban Borda, care a preluat mandatul în data de 8 august 2019.

Numirea a venit după ce directorul artistic al trupei, Sebastian Lupu, a decis să se retragă.
,,Am decis să mă retrag din funcția de director artistic pentru că îmi doresc să mă întorc la scenă. Consider că am reușit să realizez ceea ce mi-am propus să creez alături de trupa Arcadia și sper ca de acum înainte ascensiunea acestei trupe să continue", a spus Sebastian Lupu.
Noul director artistic interimar, Șerban Borda, a acceptat numirea cu gândul de a duce mai departe proiectele începute de fostul director. ,,Pregătim repertoriul noii stagiuni, care va fi anunțat la începutul lunii septembrie. Vom continua majoritatea proiectelor demarate și vom menține același standard ridicat", a spus Șerban Borda. (B.P.)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 14:54:41 Ora de vară a Europei de Est