Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Primarul Ilie Bolojan a anunțat intenția construirii unui Cartier al Diasporei la Oradea

În cadrul conferinței dedicate Zilei Diasporei,

Primarul Ilie Bolojan a anunțat intenția construirii unui Cartier al Diasporei la Oradea

Miercuri, 14 august 2019, cu ocazia Zilei Diasporei, a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea conferința ,,Oradea te așteaptă!".

Evenimentul a fost organizat de Primăria Oradea, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A în colaborare cu Fundația Romanian Business Leaders, prin RePatriot.
La conferință au luat cuvântul primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Florin Birta, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) Alina Silaghi, Managing Partener UNITH2B și unul dintre lderii RePatriot, Hilde Bradl, Lucian Rotar - Ambasador RePatriot în Franța, antreprenor în Franța și Oradea, Lidia Burluc - Senior Consultant Iceberg Consulting și Răzvan Cheregi - antreprenor și scriitor care a vorbit despre campania ,,Cumpără o carte, repatriază o familie, precum și reprezentanții Celestica, Plexus și Smartware, care au prezentat posibilitățile de angajare și oportunitățile pe care le oferă firmele pe care le reprezintă.
Informații online pentru românii plecați, care vor să se întoarcă în țară
Directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), Alina Silaghi le-a vorbit celor prezenți despre site-ul recent lansat www.diasporadea.ro, care vine în sprijinul românilor care vor să se repatrieze, despre proiectul ,,Centrul de transfer tehnologic", dar și despre alte proiecte derulate, cele mai multe fiind pe educație.
Doamna Hilde Bradl, unul dintre liderii RePatriot, a prezentat în detaliu proiectul RePatriot, dar și platforma www.repatriot.ro care de asemenea vine în întâmpinarea românilor care vor să se întoarcă în țară, oferindu-le un ghid complet numit ,,Ghid de întoarcere acasă", care cuprinde toate informațiile cu privire la reînnoirea actelor, echivalarea și continuarea studiilor, servicii medicale și drepturi sociale. Tot pe acest site, românii plecați au acces la toate proiectele RePatriot și totodată pot cunoaște experiențele altor români întorși acasă.
Au urmat discuții interactive, în care românii repatriați în Oradea și-au împărtășit experiențele și au povestit despre oportunitățile pe care le-au găsit aici, dar și despre dificultățile pe care le-au întâmpinat.
Primăria Oradea va construi un Cartier al Diasporei
Primarul Ilie Bolojan a vorbit despre proiectele orașului care vizează diaspora românească.
Acesta a subliniat că la nivel național se întâmpină multe dificultăți în ceea ce privește forța de muncă, existând un deficit de forță de muncă, un deficit de  calitate a forței de muncă, dar și un deficit de mentalități.
Românii care au plecat în străinătate au fost influențați de mediul în care au ajuns, mulți s-au dezvoltat și au crescut din punct de vedere profesional, tocmai de aceea România trebuie să aibă politici naționale pentru a susține repatrierea românilor acasă.
,,Este importantă conservarea noastră ca identitate națională. Totodată, e cert că o parte din cei plecați din țară își pierd cu timpul identitatea și, în plus, duc lipsa unui confort mental (sufletesc). Astfel, pentru orașul nostru e important să devină unul din locurile din România pe care românii plecați în străinătate să îl identifice ca pe un loc unde pot, se pot întoarce și în care pot găsi condiții cât mai bune de viață. Realitatea locală ne arată că și în Oradea există un deficit de forță de muncă. O politică publică importantă este de a genera dezvoltare în oraș, pentru că unul dintre motivele importante ale migrației este componenta economică și instituțională", a precizat primarul Ilie Bolojan.
Primăria Oradea a dus în ultimii ani astfel de politici care să genereze dezvoltare economică și să facă orașul mai atractiv și caută în continuare soluții pentru atingerea acestui obiectiv.
Astfel, Primăria Oradea dorește ca până la finalul lunii septembrie să aducă pe masa Consiliului Local un proiect de hotărâre, o propunere pilot pentru a dezvolta în Oradea un mini-cartier al diasporei.
,,Avem în vedere ca, pe Str. Izvorului, în vecinătatea Spitalului TBC, unde avem o suprafață mare, de 7000 de mp de teren, azi abandonată, să dezvoltăm un Cartier al Diasporei. În acest moment se lucrează la parcelarea acestei suprafețe, urmând să fie realizat și un regulament care să prevadă concesionarea gratuită a mai multor locuri de casă pentru românii care au lucrat în străinătate și care pot dovedi acest lucru cu documente. Aceștia vor avea un termen pentru construcția casei, iar primăria se va angaja să introducă toate utilitățile necesare. După ce repatriații își vor stabili domiciliul în Oradea, vor avea și posibilitatea de a cumpăra acel teren. Dezvoltarea unui astfel de cartier va avea ca efect aducerea în Oradea de capital uman pregătit, care va deveni astfel și un model pentru vecinătăți, iar comportamentele vestice vor putea fi astfel multiplicate", a spus primarul Ilie Bolojan.
Deja, printr-un parteneriat public-privat, în zona delimitată de Cimitirul Rulikowski și Pârâul Peța, s-a dezvoltat un proiect de locuințe, în care dezvoltatori privați au construit mai multe apartamente de locuit, unele deja locuite, altele în diferite faze de construcție. În schimb, Primăria s-a angajat să realizeze utilitățile publice necesare.
La finalul conferinței a avut loc o vizită în Parcul Industrial Eurobusiness I, urmată de o vizită  la o companie cu tradiție în Oradea - Comau România. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 14:49:33 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)