Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Tabără de inițiere în pescuit

A.P.S. Aqua Crisius a organizat

Tabără de inițiere în pescuit

A.P.S. Aqua Crisius a organizat în perioada 6-8 septembrie 2019 o tabără de inițiere în pescuit cu muscă artificială pentru copiii de pe Valea Iadului.

10 copii, cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani, au aflat noțiuni noi despre recunoașterea speciilor de pești, management piscicol, legislație, etică, entomologie, ihtiologie, fly tying (confecționarea muștelor artificiale) și casting (lansarea șnurului de pescuit). Totodată ei au avut ocazia să își confecționeze propriile muște artificiale, să dobândească o tehnică adecvată de pescuit și chiar să o exerseze pe râu.
Tabăra a fost organizată la Remeți, pe Valea Iadului, cu finanțarea companiei Eltex Recycling, prin intermediul căreia, toți participanții, selectați încă din luna iunie în urma unei preselecții desfășurate în școală, au beneficiat de echipament complet de pescuit cu muscă artificială (compus din cizme până la piept, minciog cu plasă cauciucată, ochelari polarizați, băț, mulinetă, șnur, leader și tippet), dar și de servirea mesei de prânz în toate zilele taberei.
Organizator,
Andrei Togor
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Tabără de inițiere în pescuit. 

Trimite email

Pentru mai multe poze click aici

vineri, 20 septembrie 2019