Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Se restricționează circulația rutieră pe câteva artere, pentru organizarea unor evenimente

În acest week-end

Se restricționează circulația rutieră pe câteva artere, pentru organizarea unor evenimente

Comisia de circulație din cadrul Primăriei a aprobat joi, 12 septembrie, la solicitarea Asociației Clubul Sportiv XTERRA Sport Bihor, închiderea unor artere din zona centrală în data de 15 septembrie 2019, pentru desfășurarea semimaratonului internațional ,,Oradea City Running Day".

Astfel, duminică, 15 septembrie, între orele 6.00 și 15.00, se va închide circulație rutieră pe Podul Sfântul Ladislau, iar între orele 9.30 și 13.30 se va închide circulația rutieră, cu excepția autobuzelor, pe traseul de concurs, respectiv: Podul Sf. Ladislau dreapta lângă Primăria Oradea, spre Principatele Unite - capăt Principatele Unite pe sub Podul Decebal pe malul stâng al Crișului Repede - Podul Carol I (se trece pe trecerea de pietoni pe partea cealaltă a Podului Carol I) - malul drept al Crișului Repede - pe sub Podul Decebal - Str. Emilian Mircea Chitul - spre stânga pe Strada Malului - spre dreapta pe Strada Ady Endre - capăt Strada Ady Endre - spre dreapta pe Podul Sfântul Ladislau (pentru probele Semimaraton, Ștafeta Semimaraton, Cursa Populară).
Podul Sf. Ladislau dreapta pe lângă Primăria Oradea - spre Str. Principatele Unite - capăt Str. Principatele Unite - spre dreapta Podul Centenarului - capăt Podul Centenarului spre dreapta pe Strada Emilian Mircea Chitul - spre stânga pe Strada Malului - spre dreapta pe Strada Ady Endre - capăt Str. Ady Endre - spre dreapta Podul Sfântul Ladislau (pentru Cursa copiilor).
Traficul auto care vine dinspre Str. Independenței va fi deviat pe Strada Primăriei.
Tot joi comisia a aprobat și închiderea circulației rutiere pe Str. Gabor Jozsef, pe tronsonul cuprins între cele două intrări în cartierul Europa, în data de 14 septembrie 2019, între orele 9.00 - 18.00, în vederea organizării evenimentului ,,Ziua Cartierului, ediția a 2-a".
Vă mulțumim pentru înțelegere. (B.P.)

Trimite email
duminică, 14 decembrie 2025 la 11:17:07 Ora standard a Europei de Est