Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Acordarea titlului de Cetățean de onoare profesorului Dorel Tifor

Consiliul Local va vota în ședința festivă de Ziua Orașului

Acordarea titlului de Cetățean de onoare profesorului Dorel Tifor

Anunțată în 5 octombrie 2019, cu prilejul dezvelirii statuii lui Emanuil Gojdu, reamplasată în Parcul 1 Decembrie, propunerea primarului Ilie Bolojan ca profesorului Dorel Tifor să i se acorde titlul de Cetățean de onoare al municipiului Oradea va fi votată în şedinţa festivă a Consiliului Local care va avea loc de Ziua Orașului, în 12 octombrie, de la ora 11.00.

Titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Oradea urmează să-i fie acordat domnului profesor Dorel Tifor ca o formă de respect pentru cariera sa de aproape cinci decenii la Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu", liceu reprezentativ al învățământului bihorean și național, care a intrat anul acesta în rândul liceelor centenare din România.

Domnul Dorel Tifor a fost profesor de limba și literatura română la Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu" în perioada 1965-2009 și director al școlii între anii 2001-2007. Totodată, în perioada 2008-2012 a fost consilier local și președinte al Comisiei pentru activități social-culturale, culte, învățământ tineret, activități sportive și de agrement din cadrul Consiliului Local al Municipiului Oradea.

Pe această cale, invităm orădenii să participe la ședința festivă a Consiliului Local de Ziua Orașului Oradea, în 12 Octombrie, de la ora 11.00, în sala mare a Primăriei. (B.P.)

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 14:49:30 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)