Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Oradea a intrat în Cartea Recordurilor, cu peste 1.500 de persoane, care au bătut recordul la stat și dansat pe ghete Kangoo Jumps

Duminică, 13 octombrie, ora 13.00, în Piața Unirii

Oradea a intrat în Cartea Recordurilor, cu peste 1.500 de persoane, care au bătut recordul la stat și dansat pe ghete Kangoo Jumps

Duminică, 13 octombrie 2019, Oradea a intrat în Cartea Recordurilor la stat și dansat pe ghete Kangoo Jumps. Peste 1.500 de persoane au bătut recordul din Germania, care a fost realizat de 1.298 de persoane.

În articolul publicat despre ,,Noaptea Cercetătorilor", eveniment desfășurat vineri, 27 septembrie 2019, la Sala Polivalentă a Universității din Oradea, scriam că am aflat despre cvartetul KAPO (Kinga Sebestyen, Alin Iova, Pușa Dorina Farcaș, Olivia Ligia Burtă), despre ghetele Kangoo Jumps, despre proiectul ,,Sănătate pe ghete" și despre Ora de a bate recordul sau altfel spus: Oradea bate record (duminică, 13 octombrie, ora 13, în Piața Unirii din Oradea), cu participarea a 1.300 de persoane, de stat pe ghete și de dansat pe ghete Kangoo Jumps.
Trebuie spus că acțiunea cu ghetele nu a fost inventată (la 1 februarie) pentru a bate recordul (în 13 octombrie), ci pentru a promova sănătatea prin mișcare, prin folosirea ghetelor Kangoo Jumps, după cum ne spunea atunci doamna prorector dr. Olivia Ligia Burtă, iar mai multe detalii despre proiectul ,,Sănătate pe ghete" aveam să aflăm tot atunci de la medicul fizioterapeut Alin Iova.
Kinga a adus Kangoo Jumps-ul în Oradea
Tot în articolul la care facem referire (și trimitere)  am scris despre Kinga Sebestyen, cea care se face ,,vinovată" de introducerea acestui nou sport în Oradea. Kinga este educatoare din Miercurea Ciuc. Ea a descoperit Kangoo Jumps-ul în Ungaria în 2008, când a devenit și trainer și distribuitor pentru cinci țări: în România, Bulgaria, Serbia, Croația și Suedia, dar Oradea i s-a așezat la suflet. Aici face un studiu pe ghete împreună cu ceilalți trei colegi de echipă: Alin Iova, Pușa Dorina Farcaș, Olivia Ligia Burtă. ,,Ghetele au fost inventate de un doctor canadian, iar în 1993 au fost introduse în sălile de fitness", ne-a spus Kinga.
Alin Iova este încântat de faptul că la studiul cu pricina participă 80 de persoane. Programul a început la 1 februarie 2019, când s-au înscris 350 de persoane, cu diferite afecțiuni, care nu au fost niciodată la sală pentru a face mișcare, persoane cu vârsta cuprinsă între 17 și 65 de ani, pensionari, profesori, medici, judecători, asistenți medicali, directori de bancă... ,,pe care i-am pus să facă sport în sală câte o oră, de trei ori pe săptămână. În urma trierilor, am rămas cu un lot de 80 de persoane. În urma evaluărilor anterioare se vede un progres enorm în ce privește scăderea în greutate, tonusul, starea de sănătate și psihicul, toate la cote nebănuite", după cum ne-a precizat atunci doctorul Alin Iova.
Astăzi, la Oradea, vorbim și despre un record legat de aceste ghete!
Felicitări, KAPO!
Felicitări celor peste 1.500 de persoane care au bătut vechiul record (german)!
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (81 de poze) în Galeria foto: Oradea a intrat în Cartea Recordurilor, cu peste 1.500 de persoane, care au bătut recordul la stat și dansat pe ghete Kangoo Jumps.

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:27:26 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.