Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Atelier de scriere proiecte de ParteneriatE+

Puteți să vă înscrieți la acest atelier până în 14 noiembrie 2019

Atelier de scriere proiecte de ParteneriatE+

Avem plăcerea să vă anunțăm că în perioada 21-23 noiembrie 2019, în Marghita, județul Bihor, se organizează atelierul de scriere de proiecte ParteneriatE+, domeniile: Școlar, Tineret, Educația adulților și Formare profesională (VET), în cadrul programului Erasmus+.

Atelierul vizează organizațiile și instituțiile care doresc să implementeze proiecte de parteneriat strategic în cadrul programului European pentru educație, formare profesională și tineret Erasmus+, domeniile: Școlar, Tineret, Educația adulților și Formare profesională (VET).
Atelierul va avea loc la Colegiul Național ,,Octavian Goga" din Marghita, fiind organizat la solicitarea și cu sprijinul acestei instituții.
La finalul cursului participanții:
*vor avea un grad crescut de înțelegere a programului Erasmus+ și a acțiunii cheie 2 - parteneriate strategice pentru inovare și schimb de bune practici și a domeniilor vizate.
*vor avea capacități crescute de a completa corect și complet formularul de candidatură pentru proiecte de parteneriat strategic Erasmus+.
*vor avea o motivație crescută de a depune proiecte de parteneriat strategic Erasmus+.
Proiectele de parteneriat strategic sunt diferite de cele de mobilități (Acțiunea cheie 1) și sunt singurele care vor fi abordate detaliat în timpul atelierului.
Toate informațiile necesare pentru înscrierea la acest atelier (inclusiv condiții de înscriere) se găsesc accesând acest link: https://www.erasmusplus.ro/evenimente-det/vrs/IDev/1676.
Vă rugăm să parcurgeți cu atenție criteriile de eligibilitate și de selecție, să analizați oportunitatea înscrierii la atelier în interiorul organizației/instituției dumneavoastră și să completați cu mare atenție formularul de înscriere la atelier, dezvoltând o idee specifică de proiect pe care să o putem transforma apoi împreună în sala de curs într-un proiect. Puteți să vă înscrieți la acest atelier până în 14 noiembrie 2019.
Atelierul va consta în 3 zile de formare, cu 6 ore de activitate/zi, pe lângă pauze.
Orarul de lucru este:
Joi, 21 noiembrie 2019, 13.00-20.00
Vineri, 22 noiembrie 2019, 12.00-19.00 (cu posibilitatea de modificare a orei de începere, în acord cu toți participanții)
Sâmbătă, 23 noiembrie 2019,  9.30 - 17.30.
În măsura în care timpul vă permite și dețineți informații despre potențiali candidați interesați să implementeze proiecte de Parteneriat strategic în domeniile vizate (școli, licee tehnice și tehnologice, asociații non-profit, organizații culturale, biblioteci, muzee, teatre, institute de formare, penitenciare, asociații de părinți, etc) vă rugăm să redirecționați aceste informații către ei.
Apreciem susținerea dumneavoastră! Nu ezitați să ne contactați pentru informații suplimentare.
Corina Pintea
Formator Erasmus+
Email: corapintea@gmail.com
Nicoleta Chis-Racolta
Formator Erasmus+
E-mail: nico_racolta@gmail.com

Trimite email
miercuri, 14 octombrie 2026 la 12:34:33 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

13 octombrie

*Pe 13 octombrie, în anul 53, împăratul roman Claudius moare în chinuri, după ce a fost otrăvit de ultima sa soție, Agrippina
*Data de 13 octombrie este legată și de „Miracolul de la Fátima", fenomenul religios la care ar fi asistat zeci de mii de oameni în Portugalia
*dar marchează și nașterea omului politic Take Ionescu
*precum și prima cădere a unui guvern român prin moțiune de cenzură după 1989
(sursa: Adevărul.ro)