Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Alimentele să vă fie medicamente, medicamentele să vă fie alimente”!

Peste 60 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Miron Pompiliu” Ștei au învățat despre principiile unei alimentații sănătoase

,,Alimentele să vă fie medicamente, medicamentele să vă fie alimente”!

Aceasta a fost urarea pe care școlarii din clasele a VI-a B și C au primit-o din partea noastră cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, când elevii Școlii Gimnaziale ,,Miron Pompiliu" Ștei au învățat despre principiile de bază ale unei alimentații sănătoase, principii însușite prin intermediul piramidei alimentare.

Activitatea a fost organizată de către Centrul de Documentare și Informare al școlii.
Pentru început, elevii au fost puși să răspundă la întrebarea: De ce avem nevoie de o minte sănătoasă, într-un corp sănătos?
,,Cea mai bună salată de fructe"
Această problematizare a fost însoțită de un concurs între cele două clase participante care au trebuit să transforme într-o salată fructele aduse la școală; concursul a fost denumit ,,Cea mai bună salată de fructe". Astfel, câte cinci dintre cei mai pricepuți elevi din cele două clase s-au întrecut în cadrul unei competiții culinare ce a avut ca scop conștientizarea elevilor că pofta de dulce poate fi satisfăcută și prin consumul de fructe, care sunt la fel de bune ca și tradiționalele dulciuri, și în același timp mai sănătoase. Elevii au fost coordonați de profesor Andru Cristina.
În partea a doua a activității, asistenta școlii, d-na Gianina Purle, i-a informat și a dialogat cu elevii în legătură cu principiile care stau la baza unei alimentații sănătoase, astfel încât să își mențină sănătatea toată viața. În cadrul acestor discuții, elevii au aflat care sunt alimentele premise și care sunt alimentele interzise a fi consumate, care este necesarul de apă pe zi, dar și numărul de mese pe care ar trebui să-l aibă la vârsta lor.
Fixarea și evaluarea informațiilor s-au făcut printr-un rebus în cadrul căruia elevii au trebuit să descopere cuvântul cheie. Rebusul a fost realizat de către prof. Andru Cristina.
În derularea acestui proiect am fost susținuți de conducerea școlii: doamna prof. Pantea Simona, director, Moruț Liana, director adjunct și prof. Panici-Mangra Adelina. Mulțumim truditorilor: prof. documentarist Andru Cristina, asistent Purle Gianina și bibliotecar Tomescu Ileana.

Trimite email
luni, 10 august 2026 la 23:30:05 Ora de vară a Europei de Est