Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Expoziția de carte a editurii Paralela 45 din Pitești

Olimpiada de limba și literatura română, în direct, de la Oradea

Expoziția de carte a editurii Paralela 45 din Pitești

Tot astăzi, în cea de-a doua zi a olimpiadei, aveam să dăm cu ochii de expoziția de carte, amenajată pe unul din holurile Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea.

Domnul Mădălin Costache, reprezentantul editurii Paralela 45 din Pitești avea expuse spre vânzare felurite cărți, atât pentru elevi, cât și pentru dascăli. Toate cărțile puteau fi achiziționate la un preț foarte bun, beneficiind de un bonus de 20%.  „Istoria critică a literaturii române” (5 secole de literatură), a lui Nicolae Manolescu, putea fi cumpărată cu 200 de lei (prețul ei real fiind de 250 de lei), „Dicționarul biografic al literaturii române” (două volume) costă 280 de lei, dar poate fi cumpărat cu 224 de lei.
Acesta este doar un aspect, deloc de neglijat. Cel de-al doilea este și mai grozav!
Aflăm de la dl Mădălin Costache faptul că la finalul olimpiadei, editura Paralela 45 din Pitești va premia ocupanții locurilor I, II și III (de la fiecare clasă, deci, în total, de 3 ori câte 6), dar și prima mențiune de la cele șase clase (în total 24 de premianți). Premiile vor consta în cărți, în valoare totală de 30 de milioane, respectiv 3.000 de lei.
 Un gest lăudabil, să recunoaștem! (Ovidiu DAN)

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 15:39:17 Ora de vară a Europei de Est