Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Companii internaționale, în premieră la Târgul de Cariere Oradea

Sâmbătă are loc Târgul de Cariere, într-o nouă locație

Companii internaționale, în premieră la Târgul de Cariere Oradea

În data de 9 noiembrie 2019, la Era Shopping Park, are loc ediția de toamnă Târgul de Cariere, eveniment la care participă peste 30 de companii din domenii diverse, unele dintre ele, cu renume, internaționale, aflate în premieră la evenimentul din Oradea. Orarul de desfășurare este: 11.00 - 18.00, organizatorii estimând un număr crescut de participanți datorită desfășurării evenimentului într-o zi de weekend, spre deosebire de edițiile trecute ale acestuia.

Companiile venite să recruteze la Târgul de Cariere sunt din domenii diverse, de la Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar-Bancar, Turism și Contabilitate, oferind împreună peste 400 de locuri de muncă. Ediția de toamnă 2019 va include și joburi part-time și internship-uri pentru anumite companii. 
Printre angajatorii la eveniment se numără și companii, precum: Celestica, Plexus, Eberspacher, Marvicon, Nidec, Leroy Merlin, Sykes, Hanna Instruments și chiar WizzAir, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa centrală și de est.
Recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Oradea.
Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova. Activitatea companiei a început în 2006, în Cluj-Napoca, ajungând să ofere, după un deceniu de activitate, cea mai răspândită și eficientă soluție de recrutare din țară. Evenimentele desfășurate în cele șapte orașe: Cluj-Napoca, Iași, Chișinău, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna) au rolul de a aduce împreună angajatorii și candidații, astfel încât interacțiunea directă dintre aceștia să crească substanțial șansele pentru ambele părți de a se împlini profesional. În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 25.000 de candidați cu potențial.  
Stanca Potra,
PR Manager Târgul de Cariere

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 19:52:40 Ora de vară a Europei de Est