Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Cea de-a IV-a ediţie a International Magic Bellydance Festival

Sâmbătă, 7 dec., la Casa de Cultură a Sindicatelor

Cea de-a IV-a ediţie a International Magic Bellydance Festival

Cea de-a patra ediţie a International Magic Bellydance Festival va avea loc sâmbătă, 7 decembrie 2019, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, începând cu ora 18.00.

Organizatoarea festivalului, cunoscuta profesoară de bellydance, coregrafă şi dansatoare profesionistă Alya a pregătit un eveniment cu totul special pentru acest an, alături de echipa sa de la Orientalya Dance Academy: peste 20 de artişti dansatori profesionişti invitaţi, prima competiţie de dans din istoria festivalului, prezentare de costume de dans, două zile de workshop-uri, muzica live!
 „Aş descrie festivalul nostru ca fiind o sărbătoare a vieţii, a pasiunii, a misterului feminin, dar şi o reuniune a artei frumosului, o celebrare a muzicii, a dansului şi a culturii orientale" - Alya.
Invitatul special al ediţiei Royal Magic Bellydance Festival 2019 este Artem Uzunov (Rusia) unul dintre cei mai buni percuţionişti din lume. Cu ajutorul Darbuka, instrumentul antic de percuţie din Orientul Mijlociu, Artem Uzunov compune ritmuri cunoscute de toţi iubitorii dansului oriental. Artem Uzunov urcă pe scene din întreaga lume alături de cei mai buni dansatori la festivaluri şi competiţii dedicate dansurilor orientale. În 2017, Artem Uzunov a dezvoltat prima aplicaţie de educaţie profesională pentru dispozitive mobile dedicată ritmurilor din Orientul Mijlociu.
Pentru prima dată, Festivalul va găzdui un concurs de bellydance, care se va desfăşura la Casă de Cultură a Sindicatelor din Oradea, sâmbătă 7 decembrie, începând cu ora 12.00. Concursul este structurat pe șapte categorii:  Profesional „Miss Bellydance România", Folclor tradiţional egiptean, Fusion Oriental, Duo, Dum solo, categoria de grup adulţi şi grup copii. La concurs s-au înscris concurente şi grupuri din ţară, dar şi din Ungaria şi Ucraina.
 „Nu ar trebui să mai mire pe cineva organizarea unui concurs dedicat inclusiv grupurilor de copii.  În alte ţări bellydance-ul este privit cu la fel de multă seriozitate ca şi orice altă artă a dansului.  Şcoala noastră de dans, Orientalya Dance Academy, promovează arta dansului oriental şi în rândul celor mici (fetele din grupa pe care am înfiinţat-o au vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani), evident cu muzică, coregrafii şi costume adaptate vârstei lor.  Mă bucur că şi la noi arta dansului oriental începe să fie privită cu seriozitate!"- Alya.
Magic Bellydance Gala Show se va desfăşura tot la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea pe data de 7 decembrie, de la ora 18.00. Pe scenă va cânta live Artem Uzunov, vor dansa Naimah din Ungaria, profesoară de bellydance recunoscută internaţional, Vlad Jucan (finalist la Românii au talent, ediţia 2018), Vita Koval, fondatoarea şcolii de bellydance din Uzghorod (Ucraina), coregrafă şi dansatoare profesionistă, Claudia Teodora Ignat, coregraf de dans clasic indian (din Oradea), invitaţi din Cluj-Napoca, Bucureşti şi din alte oraşe din ţară. Kitti Szunomar, directorul casei Dinasma (Ungaria) îşi va prezenta cea mai recentă colecţie de modă costume orientale.
 „Sperăm ca rezultatul muncii noastre, din punct de vedere organizatoric, al tuturor artiştilor ce vor fi prezenţi să fie vizibil apreciat, respectat şi să creştem în fiecare an pentru a dezvolta şi a promova cât mai frumos şi mai corect arta dansului oriental".
Spectatorii pot participa la o tombolă, în urma căreia pot câştiga o şedinţa foto by Christian Filipescu, un parfum arăbesc (Arabian Sunset - Parfumuri orientale Oradea), o rochie orientală made by Florina (Croitorie Florina) sau o cină romantică la Restaurantul Baretti!
Biletele pot fi procurate de la Sahara Narghile, Café Restaurant Baretti (lângă cofetăria Scala - zona Decebal).
Magazinul DekorTrend pe Str. Vavilov nr. 2 (Str. Nufărului nr 28-32).
Locurile sunt limitate, însă biletele se vor vinde şi la intrare înainte de spectacol şi/sau competiţie. Prețul unui bilet doar pentru Gala Show este de 30 ron.Preţul unui bilet pentru Gală şi Competiție este de 40 ron. Preţul unui bilet pentru competiţie este de 15 ron. Preţul unui bilet VIP  este de 50 ron.
Sponsori: Sahara Nargile Cafe Oradea, Oriental Dreams, Baretti Pizza & Bistro, Aria, Croitorie Florina, Dinasma (Ungaria), Arabian Sunset- Parfumuri orientale Oradea, Dekor Trend, Cristian Filipescu, Caius Videography, Arrabona Hastanc Festival (Ungaria), Oriental Fairytales Belgrad (Serbia), Venus Oriental Festival (Grecia) .
Pentru mai multe detalii va aşteptăm pe pagină noastră de Facebook, Magic Bellydance Festival Oradea - România sau Alya Bellydance.
Vă aşteptăm cu drag la o seară magică!

https://www.youtube.com/watch?v=0XjQvaB66rg


Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 11:52:56 Ora standard a Europei de Est