Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

O cană de fericire - Terapie prin joacă

Rotaract ne tot invită, de 11 ani, în Căsuța fericirii, la o cană cu vin fiert, ceai sau ciocolată caldă

O cană de fericire - Terapie prin joacă

După cum v-am obișnuit deja în fiecare an, vă invităm să sărbătoriți alături de noi cea de-a XI-a ediție a proiectului nostru preferat ce va avea loc între 29 noiembrie - 22 decembrie, 2019!

Acum 11 ani, comunitatea orădeană ni se alătura în a aduce bucurie celor care aveau cea mai mare nevoie de ea! Începuturile au fost timide și atunci nici prin cap nu ne trecea că vom ajunge să înfăptuim atât de multe lucruri frumoase împreună! De aceea, vă așteptăm din nou cu foarte multe surprize la Căsuța fericirii din Târgul de Crăciun! Anul acesta, vom avea o ediție limitată de căni cu un design creat de către Alexandra Comanici, special concepute pentru promovarea frumosului nostru oraș.
Evenimentul, iniţiat în anul 2009 de către o echipă de voluntari rotaractieni, a devenit o tradiție în peisajul orădean, reușind anual să identifice și să susțină grupuri defavorizate din comunitatea bihoreană, axându-se cu preponderență pe copii, demonstrând puterea şi dorinţa de implicare a comunităţii orădene în susţinerea cauzelor caritabile. Sub deviza „Împreună suntem mai puternici", de-a lungul celor 10 ani, membrii clubului Rotaract au reușit să ajute nu mai puțin de 600 de copii și tineri cu nevoi diferite.
În acest an, atenția noastră se îndreaptă către copiii cu dizabilități neuromotorii aflați la Spitalul de Recuperare Medicală pentru copii, din Băile 1 Mai. Ca orice copil, și aceștia își doresc cel mai mult să se joace, dar din păcate soarta li se împotrivește.
Cu fondurile strânse din vânzarea de vin fiert, ceai și ciocolată caldă, ne propunem achiziționarea unui echipament de realitate virtuală. Destinat recuperării medicale a copiilor, prin intermediul unor jocuri interactive ce contribuie la recuperarea și coordonarea mișcărilor, păstrarea echilibrului, stimularea atenției și a memoriei, echipamentul facilitează adaptarea la viața cotidiană, realizând obiectivul nostru: TERAPIE PRIN JOACĂ.
Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook - https://www.facebook.com/ocanadefericire - ca să fiți la curent cu tot ce v-am pregătit!
Sponsori: Maialex, Mobdesign, Tshirt Laboratory, Condimente Bunu.
Roxana Vidican

Trimite email
luni, 24 august 2026 la 16:16:37 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album