Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Un nou parteneriat, cu gândul la Moș Nicolae

La Grădinița și Școala din Gurbediu,

Un nou parteneriat, cu gândul la Moș Nicolae

Ca peste tot, și la Gurbediu, copiii l-au așteptat cu mare drag pe Moș Nicolae...

Ziua, acasă, și-au pregătit ghetuțele și cizmulițele, le-au lustruit strașnic, să-l impresioneze și să-l bucure pe Moșul, iar la școală și la grădiniță chiar i-au confecționat cizmulițe speciale, să fie siguri că nu-i va uita și le va aduce darurile mult așteptate!
În cadrul parteneriatului educațional de care Moșul este încântat, preșcolarii Grădiniței Nr. 3 din Gurbediu (structură a Grădiniței Nr. 1 din Tinca), îndrumați de educatoarele lor, prof. Mariana Pater și Ana Condoroș, au pus de o nouă acțiune de suflet, împreună cu elevii doamnei profesor Ancuța Danciu, de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Gurbediu (structură a Liceului Teoretic ,,Nicolae Jiga" din Tinca). A se vedea cu câtă degajare și detașare au muncit ei ,,în secret", ca nu cumva să afle Moșul până nu va fi totul pus la punct, la mare artă, pentru ca surpriza să fie totală în seara în care va sosi Moș Nicolae. Zis și făcut, iar rezultatele parteneriatului se văd, produsele sunt în mâini și pe mâini bune...
Dragi copii, noi intuim că Moș Nicolae a fost super mulțumit de isprava voastră! (OviDan)
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Un nou parteneriat, cu gândul la Moș Nicolae.

Trimite email
joi, 6 august 2026 la 19:17:05 Ora de vară a Europei de Est