Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

O lecție altfel..., desfășurată la Biserica din Gurbediu

Ȋn cadrul Parteneriatului educaţional şcoală-biserică ,,Lăsaţi copiii să vină la mine

O lecție altfel..., desfășurată la Biserica din Gurbediu

De o adevărată lecție de religie au avut parte elevii ciclului primar de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Gurbediu (structură a Liceului Teoretic ,,Nicolae Jiga" din Tinca), marți, 19 noiembrie 2019, cu prilejul sărbătorii Intrarea în biserică a Maicii Domnului care se sărbătoreşte pe 21 noiembrie.

Lecţia s-a desfășurat chiar la Biserica Ortodoxă din Gurbediu, iar cel care le-a vorbit despre această sărbătoare a fost profesorul lor de religie, domnul prof. Miheş Gheorghe.
Acest parteneriat urmărește trei aspecte: cunoaşterea de către elevi a învăţăturilor bisericii, a tradiţiilor religioase şi formarea virtuţilor creştine.
Cultivarea comportamentului moral-religios
Pe marginea acestei lecţii ,,deschise", doamna prof. Lazea Mariana a dialogat cu elevii clasei I, la ora de dezvoltare personală, despre ceea ce noi, dascălii, numim în limbaj de specialitate și în uzanța didactică obiectivele educării unor virtuţi creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios (în traducere liberă: să-ţi iubeşti aproapele, să faci fapte bune, să fii cinstit, modest, generos, să nu urăşti, să-i ajuţi pe sărmani, să-L iubeşti pe Dumnezeu).
Dumnezeu ne iubește!
Lecţia s-a încheiat cu un moment interdisciplinar de scriere și desen. Elevii au colorat biserica din imagine și au scris sub ea: Dumnezeu ne iubește!
Și fiindcă se apropie Marele Parznic Împărătesc Nașterea Domnului, vă dorim să aveți parte de un Crăciun fericit și îmbelșugat!
Prof. Lazea Mariana și Miheş Gheorghe
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: O lecție altfel..., desfășurată la Biserica din Gurbediu.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 18:35:44 Ora de vară a Europei de Est