Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Un dar mai frumos nu se putea!

E ziua ta, mămico!

Un dar mai frumos nu se putea!

Copiii sunt darul de suflet al părinților, al mamelor, în special, care sunt ființele cele mai iubite din lume. Pentru că ele dăruiesc viață și iubire, liniște și armonie...

La Gurbediu, luna martie și zilele dragostei la români sunt motive pentru copii spre a le arăta mamelor recunoștință pentru dragostea și grija pe care le-o poartă, pentru toată munca și înțelegerea lor, pentru răbdarea și implicarea lor.
De 1 Martie, copiii din grupa mare și grupa mică de la Grădinița Nr. 3 din Gurbediu au pus mult suflet în confecționarea unor mărțișoare alese pentru mămici, bunici și surioare, după caz.
Pentru 8 Martie, au pregătit cu mânuțele lor harnice și pricepute, cu aceeași motivație interioară, cele mai frumoase tablouri pentru Ziua Internațională a Femeii, care se confundă, nu-i așa, cu ,,Ziua ta, mămico", vorba cântecului.
Sunt gesturi pe care le considerăm normale și firești, sunt momente pe care copiii le trăiesc cu bucurie și satisfacție, când pot răsplăti cu mici daruri, cu vers și cânt pentru investiția de iubire pe care fiecare mamă o face în împlinirea darului său de suflet!
Prof. Mariana Pater și Adina Gabriela Țiț
Găsiți mai multe poze în Galeria foto: Un dar mai frumos nu se putea!

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 14:02:58 Ora de vară a Europei de Est