Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Comunicat de presă - coronavirus Bihor

Primim de la Instituția Prefectului Dumitru Țiplea (județul Bihor)

Comunicat de presă - coronavirus Bihor

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor a desemnat ca și comunicator în privința Covid19 pe domnul Dorel Țîrț, medic primar în sănătate publică și management din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor.

Decizia desemnării dr. Dorel Țîrț a fost fundamentată prin faptul că D.S.P. Bihor centralizează zilnic, la ora 9.00 și la ora 15.00, datele privind situația din județul Bihor, precum și faptul că dr. Țîrț are pregătirea necesară pentru a răspunde prompt și avizat întrebărilor de ordin medical.
În vederea stabilirii unor bune practici de comunicare, vă aducem la cunoștință că datele privind situația Covid-19 în județul Bihor vor fi publicate zilnic pe site-ul oficial al D.S.P. Bihor
(http://www.dspbihor.gov.ro) și pe pagina Facebook a Instituției Prefectului - Județul Bihor (https://www.facebook.com/prefecturabihor/). 
Aceste date cuprind:
- numărul persoanelor în auto-izolare
- numărul persoanelor în carantină
- numărul persoanelor infectate cu Covid19
- atunci când apar, informări noi pentru publicul larg privind prevenția și limitarea infectării cu Covid19
- atunci când sunt adoptate, măsuri noi la nivel județean
Vă rugăm să ne sprijiniți în a aduce aceste informații noi în atenția publicului.
De asemenea, vă informăm că nu se vor face publice date particulare despre persoane și locații de carantină sau alte elemente care privesc persoanele în mod individual.
Orice informații suplimentare, declarații sau interviuri se vor solicita în scris, pe adresa relatiipublice@dspbihor.gov.ro
Orice alte informații se pot obține cu avizul Grupului de Comunicare Strategică, pentru a vă prezenta date corecte și a nu dezinforma cititorii dumneavoastră.
Se spune în Comunicatul primit ieri (9 martie 2020) la Redacție.
Cele mai importante măsuri sunt cele de prevenție, deci vă rugăm să nu vă expuneți riscului de infecție și să respectați regula contactului social: 2 m distanță, 15 minute de interacțiune.
Vă rugăm să permiteți autorităților abilitate (I.S.U., S.A.J., U.P.U. etc.) să își desfășoare activitatea în condiții normale, fără a aduce presiuni suplimentare. Aceste instituții sunt în prima linie și muncesc neîntrerupt în această perioadă pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19. 
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor
P.S.
Vă mulțumim, și vă asigurăm de respectul și de aprecierea celor care accesează zilnic ovidan.ro (site de tineret-învățământ), care a ajuns, iată, la 75.128.362 de vizualizări.
Cu prețuire,
Ovidiu Dan

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 06:44:39 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00