Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Teatrul Arcadia își invită spectatorii în mediul virtual

Spectacole, interviuri, povești, tutoriale și surprize

Teatrul Arcadia își invită spectatorii în mediul virtual

Începând de luni, 23 martie 2020, pe tot parcursul perioadei în care sunt suspendate cursurile școlare, Teatrul Arcadia își invită spectatorii în mediul virtual, pe pagina de socializare a trupei, acolo unde vor avea loc, zilnic, activități dedicate copiilor.

Astfel, în fiecare zi de luni, publicul nostru va face cunoștință cu un actor al Trupei Arcadia. Vom afla, împreună, ce cărți le-au marcat copilăria, care sunt năzbâtiile înfăptuite în copilărie, cum ar transforma, cu o baghetă magică, lumea, într-o lume mai bună pentru copii, și multe alte povești, dezvăluiri sau întâmplări haioase.
Marțea, cei mai mici dintre orădeni sunt invitați să vizioneze programul Povestea serii. În fiecare zi de la marți, de la ora 19.30, cei mici au ocazia de a viziona și asculta o poveste de noapte bună, alături de actorii trupei.
Miercurea este ziua dedicată videoclipurilor educative. Membrii Arcadia invită spectatorii, în fiecare zi de miercuri, de la ora 11.00, să urmărească un tutorial. Cei mici pot afla cum să confecționeze păpuși din obiecte reciclabile, cum să realizeze clovnerii sau trucuri de magie, cum se poate crea un joc de umbre pe perete, și o serie de alte tutoriale educative.
Joia, așa cum ați aflat deja, este Ziua copiilor bihoreni. În fiecare zi de joi, de la ora 11.00, vă vom prezenta un moment artistic realizat și filmat de copiii din public. Vă invităm să-i urmăriți și să votați videoclipul favorit.
Vinerea e ziua filmărilor surpriză, iar sâmbăta, de la ora 11.00, vă invităm să vizionați un spectacol de teatru. Primul spectacol programat, pe care-l oferim pe pagina de socializare a trupei, sâmbătă, 28 martie, este Motanul Încălțat, în regia lui Traian Savinescu, prima versiune cu păpuși a operei cu același nume, a maestrului Cornel Trăilescu. Spectacolul este recomandat copiilor mai mari de 6 ani.
Vă mulțumim și vă așteptăm, online, la teatru!
Andreea Costea,
consultant artistic

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 14:49:47 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)