Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Căsătoriile civile programate pentru acest sfârșit de săptămână

Anunț privind

Căsătoriile civile programate pentru acest sfârșit de săptămână

Compartimentul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Oradea anunță că toate căsătoriile programate pentru zilele de 27 și 28 martie 2020 vor fi oficiate în Cetatea Oradea, conform programărilor făcute.

Recomandările privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19) în zonele aglomerate (sălile de oficiere a căsătoriilor civile) unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane sunt următoarele:
*persoanele care participă la oficierea căsătoriilor sunt rugate să evite aglomerația din sălile de ceremonii și să păstreze o distanță de cel puțin 1 metru între ele pentru a evita riscul de contaminare. În acest sens, accesul în sala de ceremonii va fi restricționat la maximum 8 persoane (inclusiv ofițerul de stare civilă și fotograful);
*limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor;
*manifestați o atitudine preventivă, întrucât răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice;
*persoanele în vârstă (peste 65 de ani) și cele cu imunitate scăzută/boli asociate sunt rugate să evite zonele aglomerate sau zonele cu trafic intens.
*Protejați-vă apropiații, nu-i expuneți!
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta în timpul programului de lucru, la telefon 0259/408824, fax. 0259/408872 sau la adresa de e-mail: starecivila@evp-oradea.ro. (B.P.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 01:19:36 Ora de vară a Europei de Est