Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Dovada de solidaritate și empatie față de orădeni

Remarkt Magazine S.R.L., vă mulțumim!

Dovada de solidaritate și empatie față de orădeni

Pe lângă faptul că în această perioadă ne confruntăm cu o situație neprevăzută, care ne generează tuturor anxietate, sectorul privat din Oradea ne-a arătat în zilele acestea o mare capacitate de implicare și solidaritate.

În acest sens, Primăria Municipiului Oradea, împreună cu Direcția de Asistență Socială Oradea, doresc să mulțumească Remarkt Magazine S.R.L. pentru dovada de responsabilitate socială și solidaritate,  prin donarea de alimente pentru persoanele izolate la domiciliu, în perioada pandemiei, alimente a căror valoare se ridică la suma de 10.000 de euro.
Alimentele de bază donate pentru persoanele izolate la domiciliu vor fi distribuite de către asistenții sociali, în baza unei proceduri, stabilită de comun acord cu Direcția de Sănătate Publică Bihor.
,,Întreaga echipă Remarkt organizează această acțiune cu tot sufletul și urează tuturor multă sănătate! Împreună vom depăși mai ușor aceste momente dificile!", au declarat directorul general Remarkt Magazine SRL, Gerardo Monzillo și directorul de achizitii si marketing, Anca Sîrbu.
În aceste momente, mai mult ca oricând, apreciem ajutorul primit și ne bucurăm să-i avem alături pe cei care au înțeles că doar împreună putem depăși acest moment dificil prin care trecem cu toții.

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:32:52 Ora de vară a Europei de Est