Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Parlamentarii P.N.L. au depus un amendament, la Legea de adoptare a O.U.G. nr.29/2020, prin care se impozitează pensiile speciale

Miercuri,

Parlamentarii P.N.L. au depus un amendament, la Legea de adoptare a O.U.G. nr.29/2020, prin care se impozitează pensiile speciale

Parlamentarii P.N.L. au depus miercuri (1 aprilie 2020) un amendament la Legea de adoptare a O.U.G. nr. 29/2020, prin care se impozitează pensiile speciale și, astfel, vom putea folosi acei bani în lupta împotriva efectelor crizei sanitare și economice, criză provocată de pandemia COVID 19.

Amendamentul parlamentarilor PNL propune impozitarea progresivă, pe tranșe valorice,  a pensiilor speciale cu 10% până la 95%.
Este vremea solidarității și a constrângerilor pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care, beneficiind de pensii speciale, pot contribui la efortul financiar de care avem acum, atât de multă nevoie.
Economiile la buget, rezultate din impozitarea pensiilor speciale, vor permite mai multe achiziții medicale și pentru susținerea celor din prima linie a frontului cu epidemia!
Propunerea vizează impozitarea progresivă, pe tranșe valorice, a pensiilor speciale , după cum urmează:
10% a tranșei valorice, din pensia specială, care este cuprinsă între 2.001 - 4.000 lei;
60% a tranșei valorice, din pensia specială, care este cuprinsă între 4.001 - 7.000 lei;
95% a acelei părți din pensia specială care depășește cuantumul de 7.000 lei.
P.N.L. a optat pentru varianta impozitării progresive, impozitare motivată de starea de urgență, pentru a nu intra în conflict constituțional cu decizii ale C.C.R., care interzic eliminarea totală a acestui tip de privilegii.
Amendamentul poate fi adoptat într-o săptămână de parlament, dacă există voință politică.
În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive, parlamentarii P.N.L. au introdus pensiile următoarelor categorii socio-profesionale:
parlamentarii și funcționarii parlamentari;
magistrații și personalul auxiliar, inclusiv judecătorii C.C.R.;
funcționarii Curții de conturi;
Avocatul poporului;
personalul navigant;
personalul diplomatic.
Nu intră în categoria impozitării progresive polițiștii și militarii, care sunt beneficiari ai unor pensii militare.
Legea inițiată de parlamentarii P.N.L., care desființa pensiile speciale, adoptată deja de Parlament, a fost atacată la C.C.R. de Avocatul poporului!
Florica Cherecheș,
în numele parlamentarilor P.N.L. Bihor
deputat P.N.L.,
vicepreședinte Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 14:43:47 Ora standard a Europei de Est