Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Despre carantinarea comunității de romi de la Vadu Crișului

Joi, 30 aprilie

Despre carantinarea comunității de romi de la Vadu Crișului

Transcriptul declarației prefectului Dumitru Țiplea referitoare la carantinarea coloniei de romi din Vadu Crișului

„Bună ziua!
Doresc să fac câteva precizări cu privire la carantinarea comunității de romi de la Vadu Crișului.
În urmă cu o săptămână și jumătate, două săptămâni, un număr de patru persoane din colonia de romi de la Vadu Crișului a prezentat simptomatologie specifică COVID-19. Acele persoane au fost extrase cu ambulanța din comunitate, în urma testărilor s-a concluzionat că sunt pozitive, în acest moment fiind internate în spital.
Din discuțiile cu Direcția de Sănătate Publică Bihor și cu conducerea spitalelor din Bihor am concluzionat că ar trebui să începem testarea intracomunitară în acea colonie de romi.
Joia trecută,  am trecut la acțiune și ne-am deplasat acolo cu cinci instituții, inclusiv cu colegii de la arme: jandarmi, poliție și pompieri. Nu am reușit testarea coloniei pentru că dumnealor nu au dorit, am revenit sâmbătă și am testat efectiv un număr de 124 de persoane. După inventarierea și analiza probelor s-a ajuns la concluzia că, fiind un număr considerabil de pozitivi în comunitate, ar trebui efectiv, să trecem la carantinarea acestei comunități. S-a făcut o analiză de risc de către Direcția de Sănătate Publică Bihor, s-a comunicat la nivel național Departamentului pentru Situații de Urgență prin Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției am primit acordul prin Ordinul comandantului acțiunii.
Astăzi (ieri -n.n.), am convocat Comandamentul pentru Situații de Urgență și s-a luat o hotărâre cu privire la carantinarea acestei comunități. După hotărârea Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență s-a întocmit planul de acțiune, iar începând de astăzi (ieri - n.n.), acea colonie de romi care totalizează 470 de persoane este carantinată și va intra în monitorizarea Direcției de Sănătate Publică prin Spitalul Orășenesc Aleșd.
Ce presupune carantina unei comunități? Un număr de acțiuni destul de complexe  pe care o să le sintetizez: în primul rând intrările și ieșirile din comunitate sunt păzite strict de către poliție și jandarmerie, nu se iese nu se intră;  se  monitorizează din punct de vedere al sănătății continuu starea întregii comunități și se asigură alimentarea cu energie electrică, apă, evacuarea deșeurilor; la un număr de zile, 7-10 zile, cât va dispune și va considera Direcția de Sănătate Publică, un număr de persoane vor fi testate pentru a se vedea în ce stadiu este acea comunitate.
Dacă vor fi persoane simptomatice vor fi extrase și internate în Spitalul Municipal.
Mulțumesc!"
Video:
http://s.go.ro/hyz83gjz
 
 Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 06:44:25 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00